PSA Peugeot Citroën lanseaza luna aceasta versiunile facelift ale celor mai mici modele din gama, acestea fiind, probabil, urmate de modelul-frate, Toyota Aygo. Primii care au publicat modificarile ce vor fi regasite pe noile masini au fost cei de la Citroën, reprezentanta din Romania a companiei franceze anuntand lansarea lui C1 revizuit in primele luni ale anului viitor. Ca de obicei in astfel de interventii la jumatatea vietii unui vehicul, schimbarile incep de la partea frontala, pentru a putea fi mai usor de identificat. Astfel, spoilerul a primit noi linii, limitate insa de ghidajele comune pe care cele trei automobile le au pe liniile de fabricatie. Mici modificari au fost efectuate si la interior, fiind introduse noi finisaje si tapiterii. Motoarele raman aceleasi, 1.0 litri benzina, de 68 CP, cu un consum de 4,5 litri/100 km, si 1.4 HDI, de 55 CP, cu un consum de numai 4,1 litri/100 km. Ambele motoare vor fi disponibile in continuare cu o cutie manuala in 5 trepte, motorul pe benzina putand fi comandat si cu cutia robotizata SesoDrive. Preturile vor ramane, cel mai probabil, la nivelul actualei generatii. Aceasta beneficiaza in acest moment, pe piata din Romania, de un discount de 880 euro, cea mai ieftina echipare costand 7.219 euro
Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin S.C. Media Casa Press S.R.L, compania care editeaza "Financiarul".
Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: "Sursa: Financiarul" si link catre
www.financiarul.com. In caz contrar, vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.