Expozitia IndAgra Farm, la a XIII-a editie
De la tractoare de 35 de cai putere la combine de 276 de cai putere si la cai de rasa, de la obiecte de muzeu, inestimabile ca valoare, la masini si unelte agricole de sute de mii de euro, toate acestea pot fi vazute, pana duminica, la expozitia IndAgra Farm, aflata la cea de-a XIII-a editie. In acest an, la eveniment participa 576 de firme din 23 de tari, suprafata expozitionala fiind de 32.000 de metri patrati.
Expozitia internationala in domeniul produselor si echipamentelor din domeniul agriculturii si al zootehniei IndAgra Farm este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Romania, care se adreseaza specialistilor, dar si celor interesati sa vada un tractor de epoca sau sa afle povestea testului. Omul neolitic a modelat din lut oala si mai apoi testul, in care se cocea painea. Testul, un cuptor mobil, era confectionat dupa un anumit ritual, dintr-un pamant special ales, de-a lungul unui an. Altfel, testul nu ar fi fost de calitate, iar stabilitatea lui a dat nastere la proverbe: „E umblat ca testul in vatra”, se spune despre cei care nu au calcat dincolo de marginea satului. Dar „drumul catre paine” a fost netezit de mecanizare si de primele masini agricole, care au aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Statele Unite, Marea Britanie si Germania.
De la aratul cu plugul cu aburi (idee brevetata de maiorul Pratt in 1810), la construirea primei masini cu aburi (locomobil) de firma Clayton Schutleworth, la aparitia tractorului in 1900, la constructia de tractoare ca ramura a industriei demarata de Uzinele Ford in 1917 si pana la John Deer sau New Holland din ziua de azi, masinile agricole au evoluat incontinuu. Muzeul National al Agriculturii, prezent la IndAgra Farm, a expus la targ un tractor de epoca Lanz-Bulldog 8506, cu 35 de cai putere, pe motor semi-diesel, cu un cilindru, fabricat in anii 1939-1940. Masina agricola, numita Bulldog pentru ca forma sa amintea de profilul unui caine, era folosita pentru arat, semanat, treierat, grapat. In 1879, firma Lanz construia treieratoare cu aburi si locomobile, iar la sfarsitul secolului al XIX-lea era cel mai mare producator de masini agricole din Europa.
La numai cativa metri departare de atmosfera de epoca, tractoarele si combinele de ultima generatie, cu aer conditionat, servodirectie si servofrana impresioneaza prin cai putere, dimensiuni si preturi.
Tractorul Lamborghini: 85.000 euro
Lamborghini este, mai intai de toate, fabricant de tractoare, chiar daca Ferruccio, care s-a apucat sa faca masini sport in urma unei dispute cu Enzo Ferrari, a devenit celebru pentru bolizii Gallardo sau Murcielago. Legenda spune ca Lamborghini a cumparat un Ferrari si i-a cerut lui Enzo sa faca o modificare la ambreiaj. Ferrari l-ar fi ironizat, spunandu-i ca e normal ca un producator de tractoare sa nu fie in stare sa conduca o masina sport adevarata. Daca un bolid Lamborghini costa in medie 300.000-400.000 de dolari, un tractor Lamborghini se ridica 85.000 de euro fara TVA. Prin programul „Rabla”, in schimbul a doua tractoare vechi, clientii pot achizitiona acest tractor cu 73.000 de euro fara TVA. Chiar daca cei interesati nu au tractoare vechi, acestea pot fi gasite la aproximativ 6.000 de lei bucata. Cu 215 cai putere, motor de 7.000 cm cubi, in 6 cilindri, cu un consum de 14 la suta, cu un ridicator de spate de 8.000 kg si altul de fata de 4.000 kg, cu servodirectie, servofrana si aer conditionat, acesta poate fi livrat clientilor in doar trei-patru zile de catre firma Lantec Industries. Potrivit reprezentantului companiei, o astfel de investitie poate fi amortizata in 5-10 ani. O combina Valtra modelul de lux porneste de la 77.000 de euro si poate ajunge la 139.000 de euro fara TVA. Cu motor diesel de 276 cai putere, cu un buncar pentru cereale de 7.600 litri, este destinat fermierilor mijlocii, dupa cum a explicat reprezentantul firmei importatoare, Valtec. Un echipament de recoltat floarea-soarelui produs de Semanatoarea costa aproximativ 62.000 de euro fara TVA, iar investitia poate fi amortizata in patru-cinci ani.
Echipamente pentru micii fermieri
Pentru micii fermieri, se gasesc tractoare la aproximativ 12.000 de euro fara TVA, investitia putand fi amortizata in doi-trei ani. AgriAlianta, care distribuie modele Kubota destinate micilor fermieri, a venit cu oferte si pentru „sefii” din acest domeniu, aducand la expozitie un RTV900 de vanatoare sau pur si simplu pentru mersul la camp, care se ridica la 20.000 de euro fara TVA. Kasper Agri, un alt importator prezent la IndAgra, vinde freze de rebilonat cartofi, la 12.000 de euro fara TVA. Kasper este insa una dintre firmele care livreaza atat utilaje noi, cat si second-hand, printre care cositori, greble de adunat, prese de balotat, tocatoare, mixatoare hrana complexa, remorci si vidanje. Un combinator pentru pregatirea solului in vederea semanatului, efectuand maruntirea si afanarea acestuia, care lucreaza in agregat cu tractoare de peste 180 de cai putere, are un pret de vanzare de aproximativ 20.000 de euro fara TVA. in timpul evenimentului IndAgra, clientii beneficiaza de reduceri de pret daca achizitioneaza pe loc un echipament agricol. Multi dintre reprezentantii companiilor prezente la expozitie spun ca participarea la acest eveniment este mai mult pentru imagine si promovare si ca se incheie putine contracte in timpul celor cateva zile de targ. Dupa atatea tractoare si combine cu multi cai putere, vizitatorii pot vedea cai de rasa si ponei. Licitatia pentru un cal de rasa incepe de la 5.000 de euro, in timp ce pretul unui ponei este de 1.000-1.500 de euro. Cresterea cailor de rasa este o afacere in contextul concursurilor hipice, al turismului ecvestru si al agrementului calare. De asemenea, in cadrul expozitiei pot fi vazute exemplare impresionante de tauri si vitele din rasele Simmental, Sura de stepa si Angus. Tot in cadrul IndAgra sunt si firme care livreaza proiecte la cheie pentru grajduri, care includ proiectarea fermei, constructia, statia de mulgere etc.
Editia 2008
In acest an, expozitia internationala IndAgra Farm, care va fi deschisa in cadrul Romexpo pana duminica, reuneste 579 de firme din 23 de tari: Belgia, Bulgaria, Canada, Coreea de Sud, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Liban, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, Republica Ceha, Romania, Slovacia, Spania, SUA, Suedia, Turcia si Ungaria. Pe o suprafata expozitionala de 32.000 mp, din care peste 22.000 mp in interior si aproximativ 10.000 mp in exterior, editia 2008 aduce cateva noutati. Pentru prima oara, la IndAgra participa Spania (pe o suprafata de expunere de 1.100 mp), cu sprijinul Agragex, Franta (pe 325 mp), cu sprijinul UBIFrance, Marea Britanie (pe 100 mp), cu sprijinul British Pig Association, si Grecia (pe o suprafata de 180 mp), cu sprijinul Thessaloniki Int’l Fair SA. Pavilionul Frantei are ca scop prezentarea experientei intreprinderilor specializate in sectorul utilajelor, echipamentelor, precum si al cresterii animalelor, Franta fiind al patrulea exportator mondial de masini agricole. In domeniul cresterii animalelor, Franta are cel mai mare septel bovin, cel mai important din Europa, cu 19 milioane de capete; productia ovinelor este diversificata, cu 30 de rase si un septel de peste opt milioane de capete, iar septelul porcin se ridica la 15 milioane de capete. Pentru a facilita contactele de afaceri, vizitarea si identificarea domeniilor de interes, expozitia este structurata pe saloane specializate: salon de agricultura (masini, utilaje si unelte agricole, seminte si material saditor, ingrasaminte si pesticide, tehnologii, materiale si echipamente pentru irigatii); salon de crestere a animalelor (furaje si nutreturi combinate, masini si echipamente pentru abatorizare, echipamente si tehnologii pentru fermele de lapte); salon de crestere a pasarilor (Romavicola); salon de crestere a porcilor (Expo Suinicola) si flori si gradinarit. In vara anului trecut, IndAgra a primit statutul de eveniment agreat UFI (Asociatia Globala a Industriei de Targuri si Expozitii), in cadrul reuniunii Comitetului Director UFI ce s-a desfasurat la Bilbao. In afara de IndAgra, la Romexpo mai au loc alte trei expozitii agreate UFI: TIB, BIFE -TIMB si ROMMEDICA.
De la cai putere la cai de rasa
Dupa atatea tractoare si combine cu multi cai putere, vizitatorii pot vedea cai de rasa si ponei.
Licitatia pentru un cal de rasa incepe de la 5.000 de euro, in timp ce pretul unui ponei este de 1.000-1.500 de euro. Cresterea cailor de rasa este o afacere in contextul concursurilor hipice, al turismului ecvestru si al agrementului calare. De asemenea, in cadrul expozitiei pot fi vazute exemplare impresionante de tauri si vitele din rasele Simmental, Sura de stepa si Angus.