Socialistii din Parlamentul European (PE) au criticat reteaua de socializare
Facebook pentru gazduirea unor grupuri anti-romi, informeaza EuObserver.com.
Grupuri de pe Facebook care ataca romii si care poarta
nume precum "Sa-i ardem pe toti", "Faceti din tigani
combustibil" sau "Slujba ideala pentru romi: testeri de camere de
gazare" au fost condamnate de Partidul Socialistilor Europeni.
"Existenta acestor grupuri este revoltatoare. Cer Facebook sa desfiinteze
aceste grupuri imediat", a declarat europarlamentarul german si liderul
socialistilor din PE, Martin Schulz.
Schultz a subliniat ca exista sapte astfel de grupuri pe Facebook,
toate infiintate din Italia, si spune ca, la originea lor, se afla organizatii
fasciste. De altfel, salutul nazist apare ca element grafic pe paginile unora
dintre grupurile anti-roma.
Prin intermediul Facebook, orice utilizator poate infiinta un grup la care
altii sa adere. In mod normal, grupurile aduna la un loc persoane cu interese
sau activitati comune sau din acelasi oras ori care au frecventat aceleasi scoli.
Grupurile politice folosesc si ele optiunile puse la dispozitie de Facebook.
Astfel, ambii candidati la Casa Alba, Barack Obama si John
McCain, au avut profile pe Facebook.
Facebook a mai avut probleme in trecut pentru ca a gazduit
grupuri considerate inadecvate.
Astfel, in august, mai multi membri ai Parlamentului britanic au condamnat
reteaua de socializare pentru gazduirea a patru grupuri care sustineau formatiunea
fascista British National Party. Paginile grupurilor
respective includeau imagini ale unor membri Ku Klux Klan alaturi
de o sabie si sloganul "La intalnirile locale ale BNP, persoanele de
culoare sunt bine venite", indemnandu-i pe oameni sa se alature
"luptei impotriva raului si sa castige razboiul de curatare a Marii
Britanii".
Facebook nu a manifestat niciodata deschidere fata de inlaturarea
grupurilor care au suscitat controverse, citand in acest sens dreptul la libera
exprimare. Astfel, grupurile respective sunt in continuare gazduite pe
Facebook, in pofida campaniei care a avut loc in Marea Britanie si a retragerii
publicitatii din paginile sale de catre advertiseri precum Vodafone si Virgin
Media.