Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) a cerut, ieri, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) emiterea unor ordonante cu privire la obligativitatea depunerii documentatiei pentru ofertele publice obligatorii de preluare. Totodata, conducerea AIPC a solicitat publicarea sanctiunilor aplicate actionarilor care nu au derulat aceste oferte dupa depasirea pragului de 335 din capitalul companiei. CNVM a lansat spre dezbatere, in perioada 6-26 martie, un proiect de instructiune prin care autoritatea intentioneaza sa clarifice conditiile in care atat actionarii directi, cat si cei indirecti, care au peste 33% dintr-o companie, trebuie sa deruleze oferte de preluare. Potrivit proiectului, actionarii ar urma sa faca oferta in doua luni de la atingerea pragului de 33%. Comisia nu a anuntat inca aprobarea acestui proiect, intarziere considerata de AIPC drept o lipsa de reactie a Autoritatii de supraveghere si reglementare pentru apararea intereselor actionarilor minoritari. Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital a publicat cele 29 de companii care au actionarii cu detineri mai mari de 33%. Printre acestea se numara Rompetrol Rafinare (RRC), Rompetrol Well Services (PTR), Ardaf (ARDF), Zentiva Romania (SCD), precum si noua societati controlate indirect de omul de afaceri Catalin Chelu. Legislatia pietei de capital prevede ca atunci cand un investitor ajunge sa detina mai mult de 33% din titlurile unei companii trebuie sa lanseze o oferta publica de preluare pentru restul de actiuni.