August cu iz de recesiune la cote alarmante

de Lacrima Andreica | 11 August 2009 | 1 comentariu

Voteaza

Falimentele care se pregatesc sa ia startul in septembrie isi anunta deja lansarea

Toamna afacerilor romanesti pare sa se anunte una agitata. La nivel regional si local, in Cluj, oamenii de afaceri se pregatesc pentru un septembrie in care resursele financiare vor fi amenintate serios, afectand si mai profund situatia companiilor mici si mijlocii si asa aflate la limita supravietuirii.

Pana in 15 august, lista celor 100 de viitori disponibilizati de la Mechel Campia Turzii va fi gata. Marii retaileri, precum Leonardo, se prega­tesc sa renunte la o buna parte din piata pe care o aveau in Cluj prin in­chi­derea unor magazine situate in cen­trul orasului, iar pe piata res­tau­rantelor si a celor de tip fast-food afa­cerile „intra la apa“ vazand cu ochii.

Parcurile societatilor de leasing se aglomereaza de la o zi la alta cu noi masini returnate de catre mici in­tre­prinzatori ajunsi in faliment sau foarte aproape de falimentare. BT Leasing, divizia de leasing a Bancii Tran­sil­vania, dispune de un parc enorm de masini returnate. In in­cer­carea de a gasi doritori pentru ma­sinile care momentan aduc pierderi, BT Leasing a organizat un „targ“ de trei zile in care masinile au fost expuse intr-un loc cu trafic intens si a adaptat chiar si oferta. Astfel, pentru cei care cumpara doua masini, pentru cea de-a doua vor plati doar 50% din pret, si se ofera si solutii de finantare „adaptate la criza“. Chiar si in aceste conditii, doritorii sunt putini. Unul dintre oamenii de afaceri clujeni intrat in procedura de faliment in urma unei „tepe“ date de un „par­te­ner de afaceri“ prin neplata serviciilor prestate a returnat com­paniei de leasing cu care colabora toate utilajele cu care anul trecut lucra din plin in constructii. „Cei de la compania de leasing m-au chemat sa iau utilajele si sa lucrez cu ele, pentru ca nici ei n-au ce face cu masinile, iar daca le tin in parc inregistreaza doar pierderi. Sa ma duc si sa le iau, dar ce sa lucrez cu ele?“, se intreaba retoric Albert Szentai, fost manager care si-a inchis ultima companie mica pe care o avea odata cu introducerea impo­zitului forfetar. Anul trecut, cele trei companii pe care acesta le admi­nistra ofereau un loc de munca la peste 70 de angajati. Dorian Stefa­nescu are o companie mica de instalatii electrice - Dorada Impex. „Lucram pe doua firme in 2008 si plateam impozite de pe doua firme. Eram doi parteneri si aveam in total 20 de angajati. Compania parte­nerului meu s-a inchis. Nu isi justifica existenta in contextul noului impozit forfetar pentru ca ar fi trebuit sa munceasca o jumatate de an doar ca sa dea statului toate impozitele plus „forfetarul“. De unde banii astia cand de lucru nu mai gasesti? Anul trecut abia faceam fata lucrarilor. Ne gandeam sa mai anga­jam 30 de oameni. Niciodata n-am intarziat cu plata salariilor. De la inceputul anului, in cel mai fericit caz am platit cu intarziere de cinci zile. In luna august ajung sa platesc salariile restante din iunie si poate avansul pe iulie. Dar asta e deja cu semnul in­tre­barii. Unde mai pui ca din 12 oameni pe care i-am pastrat pana acum, voi ramane cu patru. Iar in septembrie s-ar putea sa nu mai raman cu niciunul“, spune Dorian Stefanescu.

Piata ajunge la „canibalism“


Pe piata tipariturilor unda de soc a ajuns sa „intinda coarda“ la maxi­mum. Oamenii de afaceri care lu­crea­za in domeniu la Cluj spun ca pur si simplu nu mai exista bani in piata, ca au ajuns sa se sune zilnic pentru a  nu-si emite reciproc bilete la ordin pentru a face plati. Atunci cand apare o lucrare cat de mica, batalia intre companii trece de limitele ono­ra­bilului. „Mi se spune doar ca nu exista bani in conturi. Eu, la randul meu, am de facut plati si imi sun creditorii sa nu imi emita bilete la ordin din acelasi motiv. In urma cu o luna, la o cerere de oferta ne bateam in preturi. Au lasat la pret sub nivelul de productie doar sa poata lua lucrarea. Am avut un competitor, un manager pe care il stiu de dupa Revolutie. Ne-am crescut afacerile impreuna. A fost dispus sa dea clientului 20% din valoarea lucrarii, bani in mana, doar ca sa ia lucrarea si asta in conditiile in care pretul solicitat abia ii acopera cheltuielile de productie. Se face orice pentru a «inghiti» o lucrare. Nu mai e foame in piata, e disperare. Singura solutie, inainte de a cumula datorii pe care sa nu le mai pot achita, este ca in septembrie sa inchid firma. Chiar si asa, bani nu sunt. Pe o alta firma, pe care nu aveam activitate, mi-au cal­cu­lat impozitul forfetar la 30 de mi­li­oa­ne de lei vechi pe 2009 in conditiile in care in 2008 firma n-a facut nimic, in 2009 nici atat si asta reiese din acte. Doar mergeam si depuneam bilan­tul. Pe firma asta plateam salariul si impozitele aferente pentru un con­tabil si la nevoie participam la licitatii cu ea pentru ca intrunea criteriile dupa cerintele noi ale licitatiilor. Asa, nici macar atat nu mai primeste statul. E halucinant modul in care statul roman intelege sa-si sustina oamenii“, spune Ioan Ivan, repre­zentant al TipoNet, intermediar de servicii publicitare.

Mai bine pensionar decat antreprenor


Clujenii Sorin si Malina Silivasan au condus impreuna o mica afacere de familie in ultimii 20 de ani. Nu din nevoie. Ar fi putut ramane angajati la stat fara probleme. Au preferat sa fie propriii stapani si, spun ei, n-au dus-o rau deloc. Si-au ridicat o casa noua, aveau o unitate de productie in care realizau pro­duse de panificatie, aveau con­tracte cu furnizori si clienti si timp de peste 10 ani au hranit elevii clujeni cu cornuri, fursecuri, batoane, chifle. „Am fi putut sa nu ne pensionam in urma cu trei ani. N-am fi vrut sa de­ve­nim inactivi sau sa ne simtim asa dupa ce, cu atata munca, ultimii 20 de ani au trecut ca in vis. Dar ca sa produci ceva acum este o misiune imposibila. Acum cu scolile nu mai poti lucra pentru ca dintr-odata produci toxic si asta in conditiile in care respecti ab­so­lut toate conditiile impuse de in­sti­tu­tiile si legile sta­tului. Mai mult, te obli­ga sa recons­truiesti aproape anual unita­tea de productie. Am ales sa incredintam firma unor tineri, iar noi ne-am inaintat dosarele de pen­sio­nare. La inceputul anului, in fosta noastra firma lucrau 40 de oameni. Acum au ramas 15 si din septembrie-octom­brie s-ar putea sa ramana doar sapte“, spune Sorin Silivasan.


Statistici descurajante


Potrivit ultimelor statistici ofi­ciale, in primul semestru din 2009, la Cluj,  5.250 de companii si-au inchis portile, iar alte 1.257 se afla in situatia de a intruni conditiile pentru declan­sarea procedurii de insolventa.  Cele mai multe activau in constructii, imo­biliare si publicitate, spun statisticile Directiei Generale a Finantelor Publice Cluj. Al doilea val de falimente asteptat sa ia „startul oficial“ prin octombrie ar urma sa loveasca in firmele de servicii, in­clu­siv in cele din alimentatia publica, firme care nu mai pot miza pe livrarile de prepa­rate catre angajatii companiilor. Oficialii Ligii Intre­prin­zatorului Roman (LIR) spun ca din statisticile lor, in primul semestru, au fost inchise in special afacerile de familie cu pana la cinci angajati. Ur­meaza in sirul fali­men­telor com­pa­niile care s-au straduit sa supravietuiasca in speranta ca toam­na 2009 le va aduce o gura de aer proas­pat si solutii. Din acest punct de ve­de­re se asteapta si o crestere a nu­marului de executari silite. Statis­ticile Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj arata ca situatia pe piata muncii din Cluj s-a calmat in aceasta vara nu pentru ca au aparut primele semne ale relaxarii eco­no­mice, ci ca urmare a faptului ca di­na­mica pietei peste vara este sca­zu­ta. Oficialii Agentiei vad ca septem­brie va aduce falimente pe piata con­­struc­tiilor si printre firmele cu acti­­vitate se­zo­niera. Piata locala a ti­pa­­ritu­rilor si piata de publicitate se asteapta la o contractie de 30%, dar asta dupa ce deja in prima jumatate a anului contractia a fost de cel putin 30%. In ultimele sase luni, mai arata cifrele AJOFM Cluj, rata somajului a „sarit“ de la 2,6% la 5,2%, ajungandu-se la 17.600 de someri inre­gistrati. Estimarile din acest moment ale AJOFM arata ca pana la sfarsitul lui 2009 rata somajului in Cluj este as­tep­tata sa atinga 7%, nivel al neo­cu­parii fortei de munca pe care Clujul l-a avut cu mici variatiuni in cea mai dura perioada de recesiune de dupa 1989, intre 1997-2000. Rata so­majului ar putea fi mai mare decat cea estimata in conditiile in care primele semne ale disponibilizarilor se fac simtite. Reprezentantii Mechel Campia Turzii au anuntat ca va fi gata pana la 15 august lista celor 100 de persoane din cei 2.700 de angajati care vor alege sa plece voluntar din companie, pri­mind in schimb 8.000 de lei, plata com­pensatorie, urmand a se proceda la disponibilizarea aces­tora. Si toate acestea in conditiile in care datele publicate de Agentia Nationala a Ocu­pa­rii Fortei de Munca arata ca in ju­de­tul Cluj, in ultima luna, au fost disponibile doar 10 locuri de munca.


Comentarii (1)

Mda, si cand te gandesti ca onor premierul e fostul primar al Clujului... "Ajuta Clujul , Clujul te va ajuta" , sloganul asta iti spune ceva d-le premier? sau e doar pentru prostit poporul cu televizorul?

de Tavi pe 13.08.2009 la 12:32

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha


Curs valutar

18.03.2010

  • 1 EUR
  • 4.0801
  • RON
  • 1 USD
  • 2.9817
  • RON
  • 1 GBP
  • 4.5590
  • RON
  • 1 XDR
  • 4.5628
  • RON
  • 1 XAU
  • 107.6611
  • RON

Info bursier

18.03.2010

  • BET
  • 5925.31
  • 0.73 %
  • BET-C
  • 3428.18
  • 0.84 %
  • BET-FI
  • 32053.14
  • -0.09 %
  • ROTX
  • 11796.55
  • 0.32 %
  • BET-XT
  • 585.67
  • 0.44 %
  • BET-NG
  • 790.38
  • 1.16 %

Calculator TVA

Valoare TVA: -
Calculati valoarea TVA si valoarea totala pentru o suma fixa, sau pentru suma + TVA calculati TVA si suma fara TVA
Daca ati accesa programul "Prima casa" 2, ce fel de locuinta ati prefera sa cumparati?

Caricatura zilei

Taxa auto

Calculati valoarea noii taxe auto in functie de parametrii masinii:

Arhiva editii

Numarul curent: nr. 547 2010/03/18

Traduceri

Piscine

Criza lor si criza noastra

de Elena Cristian

V-ati intrebat vreodata de ce toate programele anticriza ale guvernelor Boc, 3-4-5 sau cate or fi fost, sunt un mare esec? De ce nu au contribuit catusi de putin la scoaterea...

Cele mai citite articole

Va recomandam

Aparitii editoriale Intact Media Group

» Financiarul
Biblia,
volumul I

Din 19 martie

Financiarul continua seria colectiilor fundamentale si va ofera volumul al saptelea al Raftului de Cultura Generala.
............................................................................................

» Saptamana Financiara
Un american linistit

 Din 15 martie

Saptamana Financiara va ofera un film cu Michael Caine si Brendan Fraser despre dragoste, tradare si razboi.
© Copyright Media Casa Press S.R.L.
"Financiarul" este marca inregistrata a S.C. Media Casa Press S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Clir Media
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP