Sahtiorul miliardarului Ahmetov a fost cladit in timp si cu investitii serioase. Venirea lui Mircea Lucescu in 2004 pe banca tehnica a unei echipe a minerilor, un fel de Jiul Petrosani, a insemnat prac­tic inceputul unui drum spre perfor­man­ta, pe care antrenori ca Nevio Scala sau Bernd Schuster nu-l gasisera pana atunci. Antrenorul ro­man a invatat repede cateva cuvinte in rusa, dupa ce an­terior castigase cu Galatasaray si cu Besiktas cam tot ce se pu­tea la Inalta Poarta.

A des­calecat la Donetk abia dupa ce s-a convins ca multimilionarul ucrainean tine cu tot dina­dinsul sa lase businessul pe mainile sale. Ahmetov, un om cu foarte multi bani, pasionat de fotbal de mic copil, care a reusit in tot ceea ce si-a propus, a mizat totul pe priceperea lui Lucescu. Nu dorea altceva de­cat sa intrerupa hegemonia lui Dinamo Kiev. Si visul i s-a indeplinit.

Planuri, strategii, chestii, socoteli

Strategia celor doi a fost foarte sim­pla: „in primii doi ani investim in juca­tori foarte tineri, talentati, eventual din fostele tari comu­niste, nu vindem ni­mic si lucram puternic  la capitolul imagine”. Nu au mizat, pre­cum bogatanii de pe la noi propasiti in fruntea vreunei echipe de fotbal, pe castigul imediat. Lucescu stia foarte bine cum gandesc acestia, asa ca a procedat exact pe dos. Nu si-a ales fotbalistii cu gandul de a-i vinde in cel mai scurt timp. Din contra. A construit cu rabdare, scouterii i-au propus in per­maneta jucatori, majoritatea tinere ta­lente, pe care Sahtiorul i-a facut mari. Asa au ajuns in Ucraina brazilienii Ilsin­ho, Fernandinho, Willian, Jadson sau Luiz Adriano, pentru care Ahmetov a platit, ce-i drept, aproximativ 35-40 de milioane de euro. Cine auzise de ei? Dar cel mai bun exemplu este Tymoschuk, pe care Lucescu l-a gasit in 2004 la Do­netk, abia cumpa­rat pentru 500.000 de dolari. Trei ani mai tarziu, ucrainenii l-au transferat la Zenit Skt. Peters­burg contra sumei de 12,5 mi­lioane de euro! Iar antrenorul roman nu e strain de asta.

Lucescu a fost cel care l-a convins pe miliardarul lui Sah­tior ca pentru perfor­man­ta trebuie sa investeasca ma­siv. Asa s-a marit bugetul clu­bului de cinci-sase ori, ajun­gand pana la 100 de milioane de euro in acest sezon. Tot asa s-a ajuns ca, in stagiunea in­che­iata, achizitiile sa mearga pana la cateva zeci de milioane de euro. „In trecut, nu obisnuiam sa vin­dem jucatori. Ii tineam la echipa ca intr-o colivie de aur. O eroare uriasa. Acum sunt gata sa recunosc public, cel care m-a convins de acest lu­cru este Lucescu”, spunea patro­nul Ah­metov in decembrie 2007, anul la fina­lul caruia Sahtior incasase aproape 60 de milioane de euro din transferuri. Recor­durile s-au numit la acea vreme Tymos­chuk, bra­zilianul Elano, vandut la Manchester City pe 11 milioane de euro (fu­sese luat cu un milion), Ciprian Marica, transferat la Stuttgart contra sumei de 8 milioane de euro, si Julius Aghahowa, la Wigan Atletic - 5,5 milioane de euro.

Tot in 2007, primul an de tran­sferari masive, au mai plecat Stipe Pleti­coasa la Spartak Mos­cova - 3 milioane de euro, Vorobyey la Dnipro - 1,8 milioane de euro, Pry­tulyak si Sviderskyy la Dnipro - 4 mili­oane de euro, Yakovlev la Stal - 2 mi­li­oane de euro - si Okoduwa la Meta­lurg Donetk - 2 milioane de euro. Un caz special a fost cel al lui Matuzalem, pentru care Sahtior a platit 19 milioane de euro si, dupa scandaluri si arbitraje sportive, acesta a ajuns intr-un final la Real Zara­goza, care a achitat nu mai putin de 25 de milioane de euro. Deci inca sase mi­lioane in contul lui Ahme­tov. 2008 a fost mai slab din punct de vedere financiar, Sahtior incasand „doar” 12 milioane de euro din transferurile lui Lucarelli (Par­ma) - 5,7 milioane de euro, Byelik (Dnipro) - 3,3 milioane de euro, Kulatov (Vorskla) - un milion de euro, Tkachenko (Metalurg) - un milion de euro.

In schimb, anul acesta s-au adunat 45 de milioane de euro dupa transferurile lui Chygrynskiy la Barcelona - 25 de milioane de euro, Brandao la Olimpique Marseille - 6 milioane de euro, Castillo, Lastuvka si Seleznov la Dnipro - 14 mili­oane de euro. Asadar, in cei trei ani de cand Ahmetov s-a lasat induplecat sa van­da jucatori, acesta a incasat 113 mili­oane de euro doar din transferuri, la care se mai adauga aproximativ 15 mili­oane provenite din imprumutul a nu mai putin de 96 de jucatori. Insa cand ai o avere de aproape 10 miliarde de dolari, o suta si ceva de milioane chiar nu mai inseamna mare lucru!

„Jucatorii, tinuti ca ouale de aur. Ahmetov nu voia sa renunte la niciunul”

Mircea Lucescu a punctat pentru „Financiarul” cateva dintre reperele „succesurilor” sale. Modest, antre­norul lui Sahtior a incercat sa ocoleasca ras­pun­surile atunci cand trebuia sa vorbeasca despre meritele sale.

„Financiarul“: Cand l-ati cunoscut pe Ahmetov si in ce imprejurari?
Mircea Lucescu: Rinat iubeste foar­te mult fotbalul, este indragostit de Sah­tior, echipa pe al carei teren a crescut de la sapte ani. Era o echipa traditionala a minerilor din Regiunea Donbas, dar cu un sistem de organizare de tip socialist, ca si in Romania acelor ani. Dupa ce a preluat-o, prin ’95, s-a gandit sa aduca antrenori straini la echipa si atunci a venit primul strain, Nevio Scala. Ulte­rior, vazand performantele mele de la Galata, a vrut sa ma aduca pe mine imediat. Din curiozitate si din respect pentru el am vrut sa dau o fuga pana la Donetk, in decembrie 2002, dar a fost o ceata atat de deasa pe Baneasa incat nu ne vedeam la un metru. Am renuntat sa mai plec. Oricum nu ma transferam eu atunci, dovada ca apoi am plecat la Be­siktas. Rinat a continuat sa ma caute foarte insistent. Pana la urma am ajuns la Donetk, am vazut baza sportiva, dar i-am spus ca nu pot pleca de la Besiktas. L-a luat atunci pe Schuster, dar mi-a spus ca nu ma mai lasa. La un moment dat chiar a venit el la Istanbul,
l-am luat pe fiul meu Razvan si ne-am intalnit. Dupa cateva luni l-a demis pe Schuster si m-a numit pe mine. Campionatul se terminase in Turcia, cam pe 15 mai 2004, asa ca am putut sa stau pe banca lui Sahtior ultimele sase etape.

Care a fost strategia de inceput? Romanii auzisera de Sahtior doar cand a jucat impotriva lui Dinamo...
In primul an am decis ca trebuie sa ridicam nivelul echipei cu jucatori din fostele tari socialiste, de la formatii care ne invinsesera in Europa, gen Dinamo. Rinat are un sistem de relatii foarte bine pus la punct, asa ca e foarte bine infor­mat. Dupa aceea am luat alti baieti, jucatori tineri, talentati, fara nume, care urmau sa fie educati pentru ceea ce vo­iam noi de la ei.
Strategia a fost facuta de asa natura incat sa avem minim un an si jumatate de investitii, fara sa vindem vreun ju­cator. Erau tinuti ca ouale de aur, Rinat nu voia sa auda de vanzare. Dupa ce am castigat doua cam­pionate si am intrat in circuitul international, la in­sistentele mele au inceput sa plece din jucatorii care-si facusera pe deplin datoria, in locul acestora fiind promovati fotbalisti tineri, de perspectiva.

Deci asa a inceput povestea Sahtior…
A fost vorba despre strategie, price­pere si dragoste pentru echipa. Am avut un plan foarte bine pus la punct si astfel am avut rezultate sportive si financiare excelente. In primii doi ani am investit si valoarea echipei a crescut foarte mult.  Apoi am dat drumul  jucatorilor consa­crati, pe care s-au luat bani frumosi, iar in locul lor am promovat fotbalisti ti­neri, fara mari nume. Spre exemplu, Ty­moschuk a fost cumparat cu 500.000 de dolari si a fost dat la initiativa mea, la Zenit Skt. Petersburg, pe  20 de milioane de dolari. Reteta a fost completata de sud-americani. Am adus foarte multi brazilieni care s-au adaptat excelent la Sahtior, in contextul in care la Kiev au venit si au plecat imediat.

„Minerii“ din Donetk, brazilienii Europei

Mircea Lucescu a avut pe mana, in cei cinci ani de cand a preluat Sahtior, peste 150 de jucatori, majoritatea dintre acestia fiind imprumutati sau vanduti la alte echi­pe. Dintre titularii finalei Cupei UEFA cas­tigata anul acesta, doar pe patru i-a gasit la Donetk. Lewandowski, Chy­gryns­kiy, Rat si Srna, care au costat impreuna numai 2,2 milioane de euro! Cotele aces­tora au crescut insa de 10-15 ori, Rat fiind evaluat la 5,5 milioane de euro, iar Srna la 13,5 milioane de euro.

A mizat pe sud-ame­ri­canii mirositi de scouterii „mineri­lor“, pe care i-a revigo­rat cu altii proaspeti cand a sesizat ca nu mai sunt la fel de motivati. Asa au aparut Leonar­do, Luiz Adriano, Ilsinho, Fernandinho, Willian sau Jadson pentru care s-au platit aproximativ 40 de mili­oane de euro si care astazi valoreaza triplu. Dar ce mai conteaza cheltuielile cand acestia au adus Cupa UEFA la Donetk si au facut ca Jiul Petrosani al Ucrainei sa fie considerata cea mai braziliana echipa a Europei!