Stiti ce e un expert? Este o persoana care a facut toate greselile posibile intr-un domeniu foarte restrans de activitate. Acum, ca v-am zis, intrebarea este cati experti cunoasteti in Romania? Exista trei variante de raspuns: a) 21,5 milioane; b) 15.000; c) membrii Guvernului, oricare ar fi „culoarea” lui. Bine, in functie de domeniul adus in discutie, oricare dintre raspunsuri poate fi corect. De exemplu, in fotbal pare justificat sa alegem varianta „a”. Daca e sa ne referim la economie, este corect sa incercuim „b”. Daca vorbim de autostrazi, toate raspunsurile sunt corecte, iar explicatiile sunt la indemana fiecaruia. Varianta „a”: toata tara asta s-a saturat sa calatoreasca pe drumuri europene de tip comunal sau nationale de tip forestier. Varianta „b”: a fost odata ca niciodata o perioada in care electronistii faceau agricultura, ginecologii - zootehnie, iar hotii - finante-banci. Si, uite-asa, am ajuns la varianta „c”, unde e nevoie de mai multe explicatii. Dupa 1990, ne-am apucat sa facem reforma, dar nu ne-a interesat infrastructura. A venit momentul 1996, am continuat reforma si stiti ce s-a intamplat (vezi varianta „b”). Dupa 2000 a trebuit sa dam americanilor ce era al americanilor, nu de alta, dar era musai sa intram in NATO. Cazul Bechtel este simplu, nu a fost licitatie, dar oricum nu s-a inghesuit altcineva. Iar Bechtel e Bechtel, nu e un SRL de apartament. Americanii au fost multumiti, dar a venit momentul UE. Astora ce sa le mai dam? Pai, ce-avem noi mai valoros, adica tot autostrada „Bechtel”, o afacere babana, de patru miliarde de euro. Chestia cu securizarea frontierelor e un moft pe langa autostrada de 10 miliarde de euro, da’ nu se putea sa ne luam numai de „Brasov-Bors“... Daca o fi sa intram in OPEC, alora ce-o sa le mai dam? Camile nu avem, titeiul e pe terminate, asa ca, logic, tot autostrada „Bechtel”. Si, din una-n alta, cu drumul vesnic pomenit o sa obtinem toate avantajele posibile. Putem chiar sa batem o noua moneda nationala, „bechtelul”.
S-ar putea sa scapam asa de multe belele financiare, pe viitor.
Dar e suficient cat am vorbit de infrastructura rutiera.
Sa ne legam de politica economica. Fug investitorii straini de Bursa romaneasca mai ceva ca valahii din calea turcilor. Aproape 4,5 miliarde de euro au fost retrasi numai in luna octombrie. Nu conteaza. Are balta peste, spune opozitia. Ba conteaza, suntem rupti in fund, sare cat casa puterea. Platim taxe si impozite la gramada, cu gramada si stam si ne intrebam aiurea: noi cu ce ne-alegem? Aici avem o singura varianta de rapuns: cu nimic. Dar, la urma urmei, la ce ne trebuie infrastructura rutiera, economie puternica sau un sistem medical performant? E mai palpitant asa, ca tara in care se poate orice. Expertii nostri au uitat, sau poate nici nu au descoperit, ca, peste tot, cheia succesului consta in rezolvarea unei ecuatii simple - acum 20 de ani am plecat din punctul A cu gandul sa ajungem in punctul B. Si atunci, de ce ne aflam in C? Pentru ca, atat timp cat nu-ti pasa unde esti, nu te poti rataci.