10 euro investiti au adus un profit de 800 de euro

de Matei Balan | 22 Ianuarie 2010 | 1 comentariu

Voteaza

Pe Bursa s-a castigat in ultimele 11 luni cu orice, oricum, oricat

Bursa de Valori a semanat foarte mult in ultimul an cu piata casti­gurilor usoare din perioada 2003-2007, cand dictonul „cum­pa­ra si stai” era suficient pentru profituri de trei cifre intr-un timp foarte scurt. Practic, cu minime cunostinte financiare si fara niciun fel de strategie, oricine ar fi intrat la cumparare pe minimele din februarie 2009, achizitionand la intam­plare actiuni, ar fi avut acum un portofoliu de cel putin doua ori mai valoros.

„Financiarul“ a analizat exemplul, pu­tin probabil, dar posibil, al unui in­vestitor care cumpara „toata piata”, alo­cand in mod egal cate 10 euro pentru fiecare din cele peste 60 de titluri tran­zactionate la BVB. Plasamentul initial, exceptand emi­tentii care erau sus­pendati de la tran­zactionare sau in curs de delistare la acel moment, este de 610 euro, sau putin peste 2.600 de lei, co­respunzator celor 61 de titluri achi­zitionate.

Investitia nu are la baza niciun fel de strategie de risc, astfel ca fiecare com­panie primeste aceeasi pondere in por­tofoliu. Pentru cele mai lichide 10 titluri din piata, cele incluse in indicele BET, sunt alocati 100 de euro, pentru SIF-uri 50, pentru celelalte 10 companii ur­marite in indicele BET-XT alaturi de SIF-uri si emitentii din BET alti 100 de euro, iar 360 de euro sunt plasati in restul companiilor de la BVB, mai mici si mai putin lichide. Acestea se vor dovedi, de altfel, punctul slab al portofoliului, atat cat poate fi considerat un randa­ment de 61% unul slab.


Doar cinci titluri din toata piata aduc pierderi


Din cele 36 de companii mici si mij­locii din a doua jumatate a porto­foliului, numai patru sunt cotate mai jos in pre­zent fata de preturile din 24 fe­bruarie. La nivelul intregului plasa­ment, celor patru li se adauga retailerul Flamingo, societate ale carei cotatii s-au prabusit la finalul anului trecut odata cu intrarea in insolventa. Cu toate acestea, chiar si Fla­mingo a reprezentat o opor­tunitate in prima parte din 2009, dupa ce a urcat cu 61% in doua luni in urma schimbarilor care au avut loc in ac­tionariat.

Celelalte patru titluri pierzatoare sunt producatorul de mase plastice Rom­carbon Buzau, constructorii de uti­laje agricole Comelf Bistrita si Mecanica Ceahlau si cel de utilaje petroliere Uztel Ploiesti. Aceste companii sunt cotate mai jos fata de preturile din februarie nu neaparat din cauza rezultatelor finan­ciare slabe sau a altor indicatori fun­damentali, ci pentru ca sunt titluri putin lichide si pot fi speculate usor, indiferent de tendinta generala a pietei, astfel ca minimele lor nu au coincis cu cele din februarie ale indicilor.

De cealalta parte, cele mai profitabile „small capsuri” sunt Alumil Rom In­dustry, companie care produce profile din aluminiu, al carei pret s-a multiplicat de aproape patru ori in ultimele 11 luni, crestere sustinuta si de o performanta financiara peste asteptari, la care se adauga, cu o apreciere de 159%, produ­catorul de componente auto Altur Slati­na, o actiune puternic speculata in ultimul timp.

Firma de panificatie Bo­romir Prod din Buzau afiseaza si ea un avans de 150%, iar emitenti precum Tur­bo­me­canica, Oil Terminal sau Bermas aduc si ei ran­damente de trei cifre. Elec­tro­pu­tere, cu plus 138%, si Amonil, cu plus 105%, sunt dovada ca rezultatele foarte slabe si chiar perspectiva falimen­tului nu au contat aproape deloc in evolutia pre­turilor ac­tiunilor din ulti­mul an. Per ansamblu, ce­le 36 de actiuni mici din portofoliu va­loreaza in prezent 580 de euro, marcand un randament de 61%.


SIF-urile s-au multiplicat de patru ori


Cele cinci SIF-uri, privite ca sectiune distincta a portofoliului, au adus cele mai bune randamente, valoarea detine­rilor din prezent, de 189 de euro, fiind de aproape patru ori peste cea initiala de 50 de euro. Totusi, nu toate SIF-urile au crescut la fel, aprecierile variind de la 96% pentru SIF Muntenia la 371% in cazul SIF Moldova.

Urmatoarea carte castigatoare o re­pre­zinta cele 10 titluri urmarite in in­dicele BET, care au triplat banii in 11 lu­ni. Cea mai mare companie din eco­nomie, OMV Petrom, aduce un castig de 112%, insa media este ridicata de titlurile bancare, BRD si Banca Transilvania sarind cu 220%-290% de la minimele din prima­­vara. Dafora, Biofarm si SSIF Bro­ker au fost printre cele mai „fierbinti” actiuni din ultimul an, ele impresionand atat prin cresterile agresive, cat si printr-o lichiditate foarte buna. Castigul pe titlu­rile din BET se ridica la 207 euro, la 100 de investiti.

Celelalte companii din indicele BET-XT au oferit si ele surprize remarcabile, generand profituri de pana la 660% in cazul Condmag Brasov. Si cotatiile Impact, Compa sau Alro au sarit de peste trei ori, in timp ce performanta cea mai slaba a fost de 32%, in cazul Bancii Car­patica. Per ansamblu, aceasta sectiune de portofoliu a triplat si ea banii, valo­rand in prezent 300 de euro.

Valoarea insumata a detinerilor se ridica astazi la 1.376 de euro, de la 610 euro in momentul achizitiei, si mar­cheaza un randament de 126%. Intuirea maximelor si marcarea profitului in acel moment ar fi propulsat portofoliul la 1.568 de euro, adica un castig de aproape 1.000 de euro cu 610 investiti.



Comentarii (1)

Nu se poate investi doar 10 euro intr-o singura actiune, in conditiile in care multi emitenti au cotatiile peste 10 euro, vezi cazul EBS, TGN. De asemenea actiunile minime in cadrul unui ordine sunt la multe societatii de 10 actiuni, si nu 1, astfel multe dintre companiile lichide ar putea iesi din aceasta "analiza". Desi titlu poate parea interesant, afirmatiile din articol sunt non-sensuri

de Giungi pe 27.01.2010 la 14:33

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha


Curs valutar

29.07.2010

  • 1 EUR
  • 4.2529
  • RON
  • 1 USD
  • 3.2522
  • RON
  • 1 GBP
  • 5.0884
  • RON
  • 1 XDR
  • 4.9588
  • RON
  • 1 XAU
  • 121.9269
  • RON

Info bursier

29.07.2010

  • BET
  • 5168.45
  • 0.85 %
  • BET-C
  • 3012.34
  • 0.58 %
  • BET-FI
  • 23053.94
  • 1.70 %
  • ROTX
  • 10683.12
  • 1.23 %
  • BET-XT
  • 477.68
  • 1.04 %
  • BET-NG
  • 728.77
  • 0.10 %

Calculator TVA

Valoare TVA: -
Calculati valoarea TVA si valoarea totala pentru o suma fixa, sau pentru suma + TVA calculati TVA si suma fara TVA
Ce procent din valoarea unui bon fiscal ar trebui sa va returneze Guvernul pentru a va stimula sa-l cereti de fiecare data?

Caricatura zilei

Arhiva editii

Numarul curent: nr. 641 2010/07/30


Traduceri






Piscine

Tara in care suma inteligentei guvernantilor este constanta, dar numarul lor creste

de Edward Pastia

Se numeste Romania. Este locul in care pre­sedintele raspunde la misto unei scrisori deschise, spatiul in care suma inteligentei demnitarilor este constanta, dar numarul lor...

Va recomandam

Aparitii editoriale Intact Media Group

» Financiarul
Un american linistit

Din 27 iulie

Financiarul va ofera un film despre dragoste, tradare si razboi realizat de Phillip Noyce.
............................................................................................

» Saptamana Financiara
  Interpretarea gesturilor

Din 26 iulie

Saptamana Financiara va ofera o carte de exceptie care va ajuta sa descifrati limbajul trupului.

© Copyright Media Casa Press S.R.L.
"Financiarul" este marca inregistrata a S.C. Media Casa Press S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP