Complexul nautic Siutghiol costa 36,6 mil. euro, bani asteptati de la UE

de Liliana Popa | 27 Ianuarie 2010 | 0 comentarii

Voteaza

Primaria Constanta nu abandoneaza un proiect controversat

Recesiunea economica submi­nea­za planurile de dezvoltare a turis­mului la Marea Neagra, singura solutie a autoritatilor, si cea mai complicata, ramanand accesarea fondurilor europene.

Ar fi trebuit sa fie realizat cu fonduri publice, apoi printr-un parteneriat pu­blic-privat, printr-un contract de leasing si, in prezent, toate sperantele sunt puse intr-o finantare nerambursabila care ar putea fi acordata de UE prin Programul Operational Regional, Axa prioritara 5. Este vorba despre proiectul teleschiului de pe lacul Siutghiol din Mamaia, esti­mat la peste 1,6 milioane de euro, despre care municipalitatea constanteana vor­beste de mai bine de patru ani, dar care nu a apucat sa vada lumina zilei.

In prezent, pentru ca nu mai sunt bani la buget, dar si pentru ca firmele private nu mai sunt dispuse sa in­ves­teasca intr-o perioada de criza, alesii lo­cali spera ca UE sa aloce banii necesari pentru aceasta investitie, dar si pentru oraselul lacustru, proiect estimat la peste 35 de milioane de euro.

Blocate de criza financiara, proiectele turistice ale municipalitatii constantene, care vizeaza dezvoltarea statiunii Mama­ia, au fost reactivate de Consiliul local, care a aprobat reactualizarea studiului de fezabilitate pentru teleschiul nautic de pe lacul Siutghiol. Viceprimarul mu­ni­ci­piului Constanta, Decebal Fagadau, a declarat ca este vorba de o serie de ajus­tari la studiile de fezabilitate deja exis­tente, in vederea inscrierii proiectului pentru obtinerea de fonduri europene. Astfel, proiectul ar pu­tea fi finantat prin in­termediul Pro­gramului Operational Regio­nal, Axa prioritara 5 - Dezvoltarea durabila si promovarea turismu­lui, Do­meniul major de interventie 5.2. - Crea­rea, dezvoltarea, modernizarea infrastruc­turii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice. Proiectul teleschiu­lui, estimat la 1.607.250 de euro, cu TVA, ar fi trebuit sa fie realizat, in prima faza, prin in­ter­mediul unui parteneriat pu­blic-privat, dar recesiunea a dat peste cap planurile municipalitatii. Potrivit prima­rului Con­stantei, Radu Mazare, imediat ce finan­tarea va fi obtinuta de la Uniu­nea Europeana, autoritatea lo­cala va demara pro­cedurile de licitatie. Cel mai probabil, obiectivul va fi amenajat de firma Dopplemeyer, ca­re a facut si tele­gon­dola din statiune, sau de Lightner, singurele doua firme de profil din toata Europa.


Fonduri europene si pentru oraselul lacustru


Tot cu bani europeni spera Primaria Constanta sa realizeze si oraselul lacus­tru de pe Siutghiol. Obiectivul va avea forma unei frunze de artar, dupa mo­delul proiectului din Dubai, si, dupa fi­nalizare, va concentra intreaga viata de noapte a statiunii Mamaia, urmand sa gazduiasca restaurante, baruri, terase, trei discoteci si un miniport de agre­ment. Totodata, va fi legat de mal prin­tr-o pasarela de 500 de metri. In cazul acestui proiect, care se va intinde pe pa­tru hectare, au fost finalizate, cu bani grei, toate studiile de fezabilitate, dar pro­cedura de realizare a fost blocata in lipsa banilor. Insula de agrement este estimata la 35 de milioane de euro si, po­trivit specialistilor, ar putea fi finalizata dupa doi ani de la demararea lucrarilor. „Proiectul este foarte costisitor. Nu pu­tem sa-l facem singuri si, in aceasta pe­rioada, nici nu prea sunt persoane in­te­resate sa investeasca. Noi am tot cautat investitori dar, pana in prezent, nu s-a concretizat nimic“, a afirmat vicepri­ma­rul Constantei, Decebal Fagadau. Mai mult decat atat, chiar daca ar avea banii, Primaria Constanta tot nu ar putea da unda verde acestui proiect in lipsa unei hotarari de Guvern prin care fundul la­cului sa intre, de la Administratia Dome­niilor Statului, in administrarea muni­ci­palitatii. In luna august, munici­pa­litatea a emis o hotarare care prevede acordul de trecere a unei suprafete de 1.077,22 hectare din cuveta lacului, in­clusiv luciul de apa, in administrarea Consiliului Local Municipal Constanta, din cea a Ad­ministratiei Nationale „Apele Ro­ma­ne“. In luna octombrie a acestui an, Consiliul Local a mai facut un pas in vederea construirii oraselului lacustru si a teleschiului nautic, prin aprobarea planurilor urbanistice de detaliu ale celor doua investitii. Cele doua proiecte, teleschiul si oraselul, fac parte din portofoliul de proiecte prio­ritare ale municipalitatii, parte inte­gran­ta a Planului Local de Dezvoltare Durabila a Municipiului Constanta, ela­borat si aprobat sub egida Organizatiei Natiunilor Unite si a Programului Agen­da Locala 21.


Investitiile pe lac, contestate de organizatiile de mediu


Reamintim ca, in luna august a anului trecut, dupa un razboi lung dus de Pri­maria Constanta cu Ministerul Mediului si cu organizatiile nonguver­na­mentale, a fost obtinut avizul de mediu: oraselul lacustru de pe lacul Siutghiol si tele­schiul Mamaia. Proiectul teleschiului fu­sese bugetat in anul 2008 de catre Con­­siliul Local Constanta dar, in lipsa acordului eliberat de autoritatile de me­diu, acesta nu a putut fi demarat. La in­ceputul acestui an, cand criza economica a devenit o certitudine, Consiliul Local Constanta a luat in calcul posibilitatea de a realiza acest obiectiv cu ajutorul unui contract de leasing, dar si aceasta va­rianta a fost abandonata din cauza inca­sarilor bugetare tot mai mici. Potrivit spe­cialistilor de mediu, lacul Siutghiol este arie naturala protejata, fiind inscris pe lista Natura 2000, iar, in perioada de migratie, lacul gazduieste mai mult de 20.000 de exemplare de pasari de balta.

Reprezentantii Societatii Ornitologice Romane afirma ca pe lacul Siutghiol pot fi intalnite 31 de specii de pasari pro­tejate si ca dezvoltarea turismului in zo­na ar putea afecta biodiversitatea lacului. De cealalta parte, autoritatile locale de la Constanta spun ca, in realitate, aceste pasari nu exista pe lac intrucat apa este poluata de deversarile facute de agentii economici, care isi desfasoara activitatea in zona si de la constructiile de pe mal.

Proiectul nu este o noutate


  •  Complexul de teleschi nautic de pe la­cul Siutghiol din Mamaia va avea o supra­fata de 5,8 hectare si va fi format dintr-un centru nautic, cabina si cinci piloni ampla­­sati in apa, lungimea totala a traseului de cablu fiind de 751 metri. In zona de start este prevazut un ponton de 80 de metri patrati. Teleschiul va avea o lungime de 800 de metri si va fi amplasat pe lac, in apro­pierea intrarii dinspre oras in statiu­nea Mamaia, in aceeasi zona in care, in urma cu 20 de ani, a functionat tele­schiul inaugurat de Nicolae Ceausescu.
  •  Investitia de baza pentru realizarea instalatiilor de agrement nautic este in valoare de 1,2 milioane de euro, Restul pana la 1,6 milioane de euro, la cat se ridica necesarul total pentru realizarea teleschiului nautic, reprezinta cheltuielile pentru obtinerea si amenajarea terenului, pentru asigurarea utilitatilor, pentru proiectare si asistenta tehnica, precum si cele de dare in folosinta a complexului.


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha


Curs valutar

29.07.2010

  • 1 EUR
  • 4.2529
  • RON
  • 1 USD
  • 3.2522
  • RON
  • 1 GBP
  • 5.0884
  • RON
  • 1 XDR
  • 4.9588
  • RON
  • 1 XAU
  • 121.9269
  • RON

Info bursier

29.07.2010

  • BET
  • 5168.45
  • 0.85 %
  • BET-C
  • 3012.34
  • 0.58 %
  • BET-FI
  • 23053.94
  • 1.70 %
  • ROTX
  • 10683.12
  • 1.23 %
  • BET-XT
  • 477.68
  • 1.04 %
  • BET-NG
  • 728.77
  • 0.10 %

Calculator TVA

Valoare TVA: -
Calculati valoarea TVA si valoarea totala pentru o suma fixa, sau pentru suma + TVA calculati TVA si suma fara TVA
Ce procent din valoarea unui bon fiscal ar trebui sa va returneze Guvernul pentru a va stimula sa-l cereti de fiecare data?

Caricatura zilei

Arhiva editii

Numarul curent: nr. 641 2010/07/30


Traduceri






Piscine

Tara in care suma inteligentei guvernantilor este constanta, dar numarul lor creste

de Edward Pastia

Se numeste Romania. Este locul in care pre­sedintele raspunde la misto unei scrisori deschise, spatiul in care suma inteligentei demnitarilor este constanta, dar numarul lor...

Va recomandam

Aparitii editoriale Intact Media Group

» Financiarul
Un american linistit

Din 27 iulie

Financiarul va ofera un film despre dragoste, tradare si razboi realizat de Phillip Noyce.
............................................................................................

» Saptamana Financiara
  Interpretarea gesturilor

Din 26 iulie

Saptamana Financiara va ofera o carte de exceptie care va ajuta sa descifrati limbajul trupului.

© Copyright Media Casa Press S.R.L.
"Financiarul" este marca inregistrata a S.C. Media Casa Press S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP