O parte a sindicatelor bugetarilor au inceput ieri protestele de amploare la adresa Guvernului, printr-o greva de aver­tisment de doua ore, la care ar fi participat aproximativ 45.000 de angajati din primarii si consilii judetene. Urmeaza, cel mai probabil, si o greva generala, anuntata pentru 12 februarie. Intre timp, alte sindicate protesteaza in felul lor: Cartel Alfa picheteaza de cateva zile sediul Ministerului Finantelor, sin­dicatele din invatamant incep pichetarea sediului Minis­terului Invatamantului, alte sindicate ameninta in fel si chip cu declansarea protestelor.

La prima vedere, s-ar zice ca bugetarii au declarat razboi Guvernului, nemultumiti de scaderea sau inghetarea salariilor si speriati de anuntatele disponibilizari din sistemul de stat. Nu sunt nici primele proteste cu care are de-a face Cabinetul Boc, nu vor fi nici ultimele, cu siguranta. Adevaratul razboi al membrilor de sindicat nu este insa unul cu Guvernul.

De fapt, batalia pare mai degraba una intersindicala, fiecare federatie sau confederatie actionand separat, dupa cum o taie capul sau dupa cum ii dicteaza interesele. Sindicatele bugetarilor nu actioneaza unitar, asa cum poate ar fi fost de asteptat, din moment ce revendicarile lor sunt, in cea mai mare parte, comune.

Acestea nu actioneaza impreuna nici macar la nivel de federatie ori organizatie sindicala. Culmea, nici macar in cadrul aceleasi institutii nu se protesteaza unitar - unii intra in greva, altii nu, altii doar se fac ca sunt in greva. Ieri, de exemplu, angajatii primariei sectorului condus de Chiliman nu au fost in greva de avertisment. Prin alte primarii, activitatea a fost suspendata doar pe alocuri sau doar de forma. Cu 45.000 de grevisti la nivel national si cu cateva sute de „pichetari”, fata de cei peste 1,4 milioane de bugetari cati are Romania, actiunile sindicale par firave, ca sa nu spun ridicole.

Sindicatele sunt de fapt dezbinate, si nu doar la nivelul intregului sistem bugetar, ci si la nivel de ramura, de sector, de judet sau de institutie. Liderii sindicali nu au vrut sau nu au stiut sa renunte la orgolii, la functii, la neintelegeri. La urma urmei, in interiorul sindicatelor se dau aceleasi lupte ca si in sanul partidelor. Nu degeaba exista sindicalisti care fac politica, politicieni care o fac pe sindicalistii ori parlamentari si ministri fosti lideri de sindicat.

Presedintii sindicatelor se lupta pentru numa­rul de membri la fel cum partidele se lupta pentru elec­torat. Sindicatele n-au ajuns inca la maturitatea care sa-i faca sa inteleaga ca trebuie sa actioneze unitar, atunci cand au un interes comun. Din aceasta cauza, nici efectele nu sunt cele dorite.

Protestele mici si dese, pe care sindicatele le-au tot orga­nizat sau anuntat in ultimii ani, nu au avut niciun rezultat bene­fic pentru ei. Adevarul este ca nici nu o sa le mareasca cineva salariile acum si nici nu le poate promite nimeni ca nu se vor mai face disponibilizari. Dar daca tot organizezi actiuni de protest, daca tot vrei sa fii macar luat in serios si daca tot intentionezi sa transmiti ceva Guvernului, atunci fa-o clar, raspicat si unitar.

Altfel, totul se rezuma la o actiune de marketing, prin care sa-ti faci simtita prezenta, dar care  - cul­mea - iti aduce prejudicii tocmai in fata publicului, a cont­ribua­bilului de pe urma caruia iti iei salariul -  asa mic si „inghetat”, cum este el. Sindicalistii nu vor putea castiga vreodata vreo batalie cu Guvernul, atat timp cat nu-si incheie razboiul lor intern.