Situatia politica s-a stabilizat. Avem un presedinte ales pentru urmatorii cinci ani, un presedinte „jucator” care ne-a promis re­for­ma­rea si modernizarea statului. Avem un Guvern condus de un premier care a mai condus doua guverne, unul de coalitie si unul interimar, care a fost „trantit” de Parlamentul pe care vrea sa-l reformeze presedintele, dar, dupa ce a stat la umbra a doi prim-ministri desemnati, si-a revenit si s-a asezat in scaun sa conduca o noua coalitie care a dobandit destul de usor o majoritate in Parlament. Aceasta majoritate are o tendinta naturala sa creasca, fiind bine ingrijita de cei care au adus-o pe lume.

Cele mai mari partide politice din Romania au intrat intr-o stare de agitatie specific postelectorala, cand printre cei aflati la putere apar ne­mul­tumiri cauzate de distribuirea functiilor, in timp ce la cei ramasi in opozitie tradarile si rafuielile cu aceia care n-au reusit sa conduca macar pana la o bucatica de ciolan incita spiritele suficient pentru a se putea vorbi de schimbari de statute si de conduceri. Apar si elemente noi: Agentia Nationala de Integritate, ajunsa la maturitate (?!), dupa cum afirma presedintele acestei institutii, alimenteaza Parchetul cu sesizari de falsuri in declaratii de avere si de interese ale unor politicieni (mai multi, este drept, dintre cei care au ajuns in opozitie). Parchetul si Politia ne rasfata cu capturi spec­ta­culoase si cu deslusirea unor cazuri de sen­zatie, iar Justitia cu surprinzatoarea con­damnare la inchisoare cu executare, pentru co­ruptie (luare de mita), a unui primar din par­ti­dul aflat la putere, care fusese ales cu o ma­joritate convingatoare.

Fondul Monetar In­ter­national ne-a anuntat ca putem primi transa restanta de imprumut, si pe urmatoarele, fara probleme, Bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale, cu toate anexele, au fost aprobate, inflatia este sub control, deficitele comerciale si de plati au scazut, iar cel al Bugetului de stat n-a crescut si conducerea Bancii Nationale a Romaniei de pana in toamna trecuta a fost decorata de domnul presedinte Basescu. Nu-i de mirare ca leul s-a intarit, chiar daca ma­jo­ritatea analistilor sustin ca aceasta nu poate fi o tendinta pe termen lung. Daca luam in cal­cul toate elementele enumerate mai sus, Ro­ma­nia este pe cale sa-si depaseasca pro­blemele si sa evolueze rapid intr-o directie buna. Asa sa fie oare? Daca ne aplecam pentru a privi mai in adancime toate aceste progrese s-ar putea sa nu mai fim asa convinsi. Ne­mul­tumirile cu privire la buget sunt puternice in mai toate sectoarele, posibilele disponibilizari din sectorul public produc deja proteste so­ciale, discutiile despre noile prevederi le­gislative in domeniul salarizarii si al pensiilor scot la iveala in fiecare zi tot mai multe de­fi­ciente si discrepante, astfel incat actele nor­ma­tive promovate de Guvernul Boc par sa fie mai degraba aducatoare de probleme decat de solutii, iar modificarea regimului fiscal al microintreprinderilor si discutiile despre tot felul de noi taxe si contributii la asigurari so­ciale nu sunt de bun augur.

Situatia monetara este stabila si bancile din Romania au toate o situatie daca nu infloritoare, macar sigura, ceea ce pare a ne conferi un avantaj com­pa­rativ cu multe alte tari europene, mai mult sau mai putin dezvoltate, dar miscarea resurselor banesti din economie este un joc cu suma nula: din disponibilitatile pe care le au, bancile alimenteaza intr-o proportie covarsitoare Tre­zoreria statului, care finanteaza sectorul pu­blic, in timp ce economiile din salarii si pensii sau alte venituri care ajung in banci sunt plasate tot la Trezorerie, astfel incat sectorul cel mai dinamic si productiv, cel al in­tre­prin­derilor private, este lipsit de finantare. Dirijarea resurselor financiare aproape in totalitate catre sectorul public nu poate dura la nesfarsit. Acest proces conduce la denaturarea com­portamentului investitional intr-o economie care era departe de a fi ajuns la maturitate in acest sens si poate avea efecte deosebit de grave pe termen mediu si lung asupra situatiei Romaniei.

Incapacitatea utilizarii eficiente a fondurilor care ar fi putut fi accesate de la bu­getul UE reflecta in mare masura si este si re­zultatul conceptiilor etatiste care au stat la ba­za construirii aparatului de aprobare si mo­nitorizare a acordarii asistentei financiare. Pon­de­rea prea mare a sectorului public in eco­no­mia romaneasca a facut ca majoritatea fon­durilor acordate drept asistenta financiara n­erambursabila sa se indrepte spre beneficiarul din sectorul public. Practic, tot ceea ce au facut guvernele Boc de mai bine de un an in­coace a fost indreptat catre sprijinirea sec­to­rului public, catre mentinerea consumului guvernamental drept principal pilon al eco­nomiei romanesti si, la impulsul organismelor financiare internationale si al BNR, a sectorului financiar-bancar. O problema este ca au fost sprijinite institutiile bancare, si nu posibilii beneficiari ai unor credite, astfel incat putem spune, in termenii unei pilde stravechi, ca bancilor, in loc sa li se dea undita sa pes­cuiasca, li s-a dat peste. Dar aceasta nu este doar o problema a Romaniei si probabil ca lobby-ul oligarhiei financiar-bancare este suficient de puternic in orice tara din lume pen­tru a impune o astfel de abordare.

Problema este ca in Romania aceasta abordare agra­vea­za problemele si intarzie serios relansarea economica. De ce a fost nevoie ca Fondul de Garantare pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii sa se transforme in garantul bancilor in cadrul programului „Prima casa”?

Acest fond fusese constituit in scopul sprijinirii activitatii intre­prinderilor mici si mijlocii care nu aveau su­ficiente garantii materiale sau financiare pentru a se califica drept beneficiare de credite ban­care si ar fi trebuit intarit intr-o astfel de pe­rioada, deoarece problemele de finantare ale IMM-urilor s-au agravat brusc. Guvernul Boc a ales sa transforme Fondul de garantare intr-un instrument de asigurare a bancilor ca-si vor recupera banii (si cu dobanzile aferente, pla­fo­nate, dar dobanzi).

La nivelul numarului de dosare pentru „Prima casa” pe care l-a anun­tat presedintele Aurel Saramet, nu cred ca Fondul pentru garantarea creditelor pentru IMM-uri mai are capacitatea de a face si altceva. Si de ce ar face? Spre deosebire de garantiile oferite IMM-urilor, garantiile date ban­cilor in programul „Prima casa” sunt ga­rantate de stat, deci nu presupun aproape niciun risc. Dar aduc venit si asigura o buna activitate si salarii pentru destui functionari. Pe de alta parte, ma intreb, bancile pentru ce mai percep dobanzi? Dobanzile sunt menite sa acopere riscul asumat de bancheri atunci cand pla­sea­za bani si sa le asigure venituri, pe baza pri­ce­perii pe care se presupune ca o au sa evalueze afaceri si riscuri. Daca tot sunt acoperiti si supraacoperiti cu garantii, atunci 0,5% ar trebui sa fie mai mult decat suficient drept do­banda, indiferent in ce moneda se acorda im­pru­mutul. Revenind la punctul de plecare, cred ca putem spune ca Romania evolueaza, dar conducatorii sai nu.