Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a anuntat, ieri, oficial, ca va candida pentru functia de presedinte al partidului. Fostul premier si-a motivat decizia prin faptul ca „este important ca PSD sa schimbe directia”, in conditiile in care „in ultimii cinci ani a pierdut de cinci ori in competitiile electorale”. De asemenea, senatorul Cristian Diaconescu a sustinut ca nu are alternativa decat sa candideze la presedintia partidului, infirmand astfel zvonurile ca ar putea renunta in favoarea lui Miron Mitrea. Acesta din urma a confirmat ipoteza ca „un tandem cu Diaconescu este posibil”, prin urmare s-ar putea retrage din cursa pentru sefia PSD. Un alt contracandidat al actualului presedinte, Mircea Geoana, este Andrei Alexandru, fost consilier al lui Nicolae Vacaroiu. Congresul social-democratilor este programat la data de 20 februarie.