Falimentele in lant, explozia somajului, sara­cirea accelerata a populatiei si indatorarea peste limita prudentei a economiei romanesti sunt doar partial efecte ale recesiunii. Companiile autohtone, cele care ar fi trebuit sa fie suficient de consolidate pentru ca acum sa sustina relansarea economiei si crearea de locuri de munca, au intrat in criza, fiind deja puternic decapitalizate de costurile enorme ale aderarii la UE, costuri ce nu au putut fi nici macar partial amortizate prin accesarea fondurilor europene.

Demonstrand o solidaritate de gasca  trans­partinica demna de o cauza mai buna, poli­ticienii care au condus Romania in perioada negocierilor de aderare la Uniunea Europeana si dupa 1 ianuarie 2007 au pastrat cu sfintenie secretul costului enorm suportat de companiile autohtone in procesul adoptarii si imple­mentarii legislatiei comunitare. In schimb, au exhibat galagios avantajele aderarii, in principal reprezentate de cele aproximativ 35 de miliarde de euro fonduri europene disponibile pentru Romania, omitand insa si la acest capitol sa mentioneze conditia absolut obligatorie pentru obtinerea banilor: cofi­nan­tarea (aproape imposibil de obtinut de catre firme, sistemul bancar sistand creditele de investitii, sub pretextul crizei).

Pentru oamenii de afaceri, Uniunea Euro­peana ar fi trebuit sa insemne noi oportunitati de extindere a activitatilor si de creare, odata cu bunastarea personala, si a bunastarii generale a romanilor, prin taxele si impozitele platite la cifre de afaceri din ce in ce mai mari. In realitate, odata cu liberalizarea adusa de aderare, companiile autohtone, cu foarte mici exceptii, au pierdut teren, in primul rand pe piata interna, in fata celor vestice si, odata cu scaderea profiturilor, au fost si sunt nevoite sa se adapteze si sa aplice reguli costisitoare, care, fiind necompensate de venituri, le han­di­capeaza total in fata concurentei.

In 2004, comisarul european pentru Comert, por­tofoliu detinut la acea vreme de Peter Mendelson, estima ca directivele si reglementarile comu­nitare reprezinta, ca si costuri in bugetele firmelor, aproximativ 4% din Produsul Intern Brut al  Uniunii Europene. Acestei cheltuieli enorme i se adauga si costurile fiscalitatii nationale, povara finala reprezentand in jur de 6,7% din PIB-ul comunitar. Asociatia Europeana a Camerelor de Comert si Industrie, repre­zentand interesele a 19 milioane de intre­prinderi, a recalculat la zi suma.

Este vorba de 844 de miliarde de euro,  respectiv 3.200 de euro/an platiti de fiecare cetatean al Uniunii Europene pentru ca in tara lui sa se adopte directivele si reglementarile emise de Comisia Europeana. Pentru ca, in final, plata acestei facturi enorme ajunge la cetateanul consu­mator, care cumpara bunuri si servicii la preturi intr-o continua crestere.

Eurochambers estimeaza ca oamenii de afaceri din Romania au platit, in perioada 1998-2008, 4,8 miliarde de euro ca sa adapteze acti­vitatea companiilor lor la regulile europene. Este o suma modica daca o comparam, spre exemplu, cu cea suportata de antreprenorii francezi (168,4 miliarde de euro), cei germani (214,9 miliarde de euro), sau cei italieni (168,6 miliarde de euro). Luand insa in considerare avantajele financiare si facilitatile fiscale de care acestia se bucura in virtutea pozitiei importante pe care o au in cadrul pietei comune, devine evident cine castiga si cine pierde in Uniunea Europeana cursa pentru prosperitate.