In urma aplicarii legii privind reorganizarea agentiilor de stat, schema de personal a Oficiului National al Registrului Comertului a fost redusa de la 2.300 la 1.787 de posturi. Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat vineri ca renuntarea la cele 513 posturi a fost posibila prin desfiintarea unora dintre posturile de conducere si comasarea unor compartimente. „Pe de alta parte, am urmarit schimbarea procedurilor de inregistrare, prin retragerea judecatorului delegat“, a mai spus ministrul. Guvernul a decis, la sfarsitul anului trecut, ca cererile depuse de firme la ONRC si aflate in competenta judecatorului delegat vor fi solutionate de catre directorul Oficiului si alte persoane desemnate de catre acesta, prin transferul de atributii pentru maximum sase luni, pana la infiintarea profesiei de registrator comercial.