Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale vor fi obligate, incepand cu 3 martie, sa le aduca la cunostinta partilor aflate in conflict ca au la dispozitie calea medierii pentru a ajunge la o solutie. De asemenea, potrivit modificarilor aduse art. 6 din Legea 192/2006, privind medierea, partilor trebuie sa li se explice avantajele folosirii medierii. Noile prevederi ale Legii medierii se aplica in toate domeniile, inclusiv in cel bancar, unde numarul litigiilor dintre banci si clientii acestora a crescut din cauza crizei economice.
Termen mai scurt
„Pentru parti, apelarea la mediere le va ajuta sa isi rezolve litigiile intr-o perioada scurta de timp, cu un efort financiar redus, iar finalitatea va consta intr-un acord de mediere autentificat de notarul public sau incuviintat de instanta de judecata care va prezenta un castig pentru toate partile implicate in procedura, fie banca, societate de leasing, asigurari ori client al acestora”, a precizat Tudor Tatu (foto), presedintele Uniunii Mediatorilor Bancari (UMB), intr-un comunicat de presa.
Unul dintre cazurile rezolvate de membrii UMB a fost la Iasi, unde o banca a acceptat reesalonarea cu o dobanda mai mica a unui credit de 35.000 de lei, dupa ce clientul a platit un avans de 10.000 de lei, evitand astfel penalitatile si un proces. De asemenea, o societate de asigurare a acceptat sa plateasca o dauna totala pentru o polita Casco pentru un client din Galati. Conflictul, care trena de peste jumatate de an, a fost rezolvat intr-o singura sedinta de mediere. Prin solutionarea conflictelor cu ajutorul medierii se spera ca instantele vor avea mai putine dosare de judecat.