Fonduri europene de 538 mil. €, blocate de guvern

de Arabela Boboc | 3 Martie 2010 | 5 comentarii

Voteaza

Soarta a 3,476 miliarde de euro se afla in mainile functionarilor Autoritatii de Management a POSDRU din Ministerul Muncii

Guvernul Boc ignora semnalul de alarma tras de peste 100 de membri ai societatii civile care, la inceputul anului, cereau de­blocarea mecanismului institu­tio­nal responsabil cu derularea fondurilor europene pentru pregatirea personalului din companiile autohtone.

Programul Operational Sectorial Dez­voltarea Resurselor Umane (POSDRU) inseamna 3,476 miliarde de euro de la Uniunea Europeana (intre 2007 si 2013) si 650 de milioane de euro din bugetul pu­blic, bani ce ar fi putut intra in pre­gatirea angajatilor din companiile romanesti care se straduiesc sa faca fata crizei. Incom­petenta si indiferenta Autoritatii de Mana­gement din Ministerul Muncii com­pro­mit insa sansele companiilor de a accesa acesti bani.

Autoritatea de Management a Progra­mului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) din Mi­nisterul Muncii poate fi descrisa in doar cateva cuvinte: vid de putere (director de­mis in urma cu o luna), telefoane care suna in gol si personal subdimensionat fata de necesitati. Rezultatul: blocarea derularii finantarilor destinate pregatirii resurselor umane. Problemele generate de aceasta situatie se intind pe pagini intregi de plangeri, rapoarte si sesizari trimise de consultanti, beneficiari si ONG-uri autoritatilor de resort.

Astfel, Centrul de Resurse pentru par­ticipare publica (CeRe) si Coalitia ONG-uri pentru Fonduri Structurale, alaturi de pes­te 100 de organizatii neguver­na­men­tale, sindicate si patronate, au trimis, in urma cu o luna, o scrisoare deschisa pre­mierului Emil Boc, dar si tuturor ma­rilor responsabili din sistem, avertizand asu­pra riscului ca Romania sa piarda o buna parte din fondurile europene ne­ram­bursabile.

Neregulile semnalate la nivelul autoritatilor de management sunt, asa cum au fost sintetizate in document, dar si asa cum a dovedit-o experienta pen­tru multi dintre beneficiari, duratele lungi intre depunerea cererilor de finan­tare si primirea raspunsurilor, proces de evalu­are lipsit de coerenta si uniformitate, du­rate lungi intre aprobarea cererilor si sem­narea contractelor, intarzieri in ram­bursarea banilor cheltuiti, imposibilitatea de recuperare a TVA, comunicarea greoaie a auto­ritatilor de management atat cu organis­mele intermediare, cat si cu solicitantii si beneficiarii.

Astfel, pentru cererile apro­bate in cadrul POSDRU in luna octombrie 2009, solicitantii nu au fost invitati sa semneze contractele nici pana in ziua de astazi.

Diplomatie ministeriala - da, rezolvare concreta - ba


Ministrul Finantelor Publice, Sebas­tian Vladescu, primind la randul sau aten­tionarea ONG-urilor, a trimis un raspuns Centrului de Resurse pentru participare publica, pe 8 februarie, anuntand ca ana­lizeaza deja aspectele sesizate si promi­tand totodata ca va solicita „explicatii de­taliate autoritatilor de management vi­zate, pentru a se lua cu operativitate ma­surile coercitive necesare, iar astfel de situatii sa nu se mai repete in 2010”. Sigur, deja suntem in 2010, iar blocajul se per­petueaza. Masuri concrete solicita si Fon­dul Monetar International, potrivit in­te­legerii convenite cu Guvernul Romaniei, pentru eliberarea transelor trei si patru din imprumut, publicata saptamana tre­cuta.

Pana la sfarsitul lunii mai a.c., tre­buie adoptate masuri concrete de suprimare a blocajelor si intarzierilor, pentru accelerarea procesului de absorbtie a fon­durilor structurale UE, Executivul ur­mand sa elaboreze un raport pana in fe­bruarie 2011 cu progresele inregistrate si sa il trimita Comisiei Europene.


Dubla abordare - tehnica, dar si politica


Dupa publicarea scrisorii deschise amintite mai sus, demersul colectiv de sen­sibilizare a factorilor de resort vizeaza intalniri cu fiecare din­tre autoritatile de mana­gement vizate si cu ministrii care le au in sub­ordine. Obiec­tivul, explicat de Flavia Preda, manager al pro­iectului „112 pentru Fon­duri Structurale”, derulat de Coalitia ONG-uri pentru Fon­duri Struc­turale, cu aju­torul Cen­trului de Resurse pentru participare pu­blica (CeRe) si al al­tor asociatii, este abor­darea din mai multe unghiuri a tu­turor organismelor impli­cate, pe cat de mult posibil in acelasi timp, fiind urmarit astfel un efect rapid, eficient si de impact. Strategia este, pe de alta par­te, de a aborda situatia din doua directii, atat din punct de vedere tehnic, comu­nicand cu direc­torii din AM-uri, dar si din punct de ve­dere politic.

„Dorim sa de­pasim stadiul de a discuta cu auto­ritatile de management, trecand la dis­cutii cu ministrii in subor­dinea carora sunt aceste autori­tati”, a ex­plicat pen­tru „Finan­ciarul” Oa­na Preda, direc­torul Centrului de Resurse pen­tru par­tici­pare pu­blica. Une­le din­tre in­tal­niri au avut deja loc, printre acestea si cea cu re­prezentanti ai AMPOSDRU, care a fost insa de scurta du­rata, desi­gur, din cauza volu­mului mare de munca de la biroul in­stitutiei, neper­mitand, astfel, acordarea unei perioade prea lungi de timp pentru discutarea pro­blemelor si identificarea solutiilor.

Tot­odata, a avut loc o intalnire infor­mala a catorva dintre beneficiarii de pro­iecte din POSDRU, in urma careia a fost trimisa o scrisoare prin care se solicita premierului intrunirea Colegiului pentru Consultarea Asocia­tii-lor si Fundatiilor in vederea discutarii problemelor.

CeRe are in vedere o alta intrevedere, cu ministrul Muncii si cu noua conducere a AMPOSDRU, in cadrul acesteia dorind sa prezinte un document comun cu toate problemele, cauzele si masurile pe care le sugereaza. Proiectul „112 pentru Fonduri Structurale” are printre obiective centra­lizarea problemelor identificate de bene­ficiari si aducerea acestora la cunostinta AM-urilor in vederea gasirii de solutii. Se pre­gateste un raport public cu toate aceste probleme, insa momentan se asteapta o pozitie oficiala din partea institutiilor carora le-au fost inaintate plangerile de pana acum.

La primirea primelor 100 de aver­tizari, va fi realizat un raport pentru mass-media, care va trece in revista pro­blemele intampinate de beneficiari, pre­cum si masurile luate de institutiile care gestio­neaza aceste fonduri.


Ce semnaleaza beneficiarii si consultantii

  •  durate lungi intre depunerea cererilor de finantare si primirea raspunsurilor
  •  proces de evaluare lipsit de coerenta si uniformitate
  •  durate lungi intre aprobarea cererilor si semnarea contractelor
  •  intarzieri in rambursarea banilor cheltuiti
  •  imposibilitatea de recuperare a TVA
  •  proces de comunicare deficitar al autoritatilor de management atat cu organismele intermediare, cat si cu solicitantii si beneficiarii.


A dat in judecata statul


Fundatia „Alaturi de Voi”, din Iasi, are in imple­mentare un proiect strategic accesat prin POSDRU, Axa prioritara 6 „Promovarea in­cluziunii sociale”, DMI 6.1 „Dezvoltarea econo­miei sociale”. Problemele majore cu care se confrunta sunt:
  •  Intarzierea rambursarii cheltuielilor pe proiect. La 19 februarie 2010, trecusera 80 de zile de cand fusese depus raportul tehnico-financiar nr. 3, termenul din contract fiind depasit cu 35 de zile. Suma solicitata spre rambursare - 104.546 de lei.
  •  Intarzierea virarii prefinantarii pentru anul doi de proiect. Odata cu raportul nr. 3, a fost depusa si cererea de prefinantare pentru anul doi de proiect intrunind conditia din contract de a fi dedusa prefinantarea in proportie de 70% pentru primul an, ca sa poata fi solicitata pentru urmatorul an. Suma solicitata pentru prefinantare an doi - 573.500,80 lei.
  •  Nerambursare TVA pe proiect. Timp de 16 luni de proiect valoarea TVA avansate a fost de 64.524 de lei, aferenta cheltuielilor eligibile pe proiect, iar informatiile despre cand va fi recuperata lipsesc din cauza absentei unor instructiuni in acest sens agreate de AMPOSDRU cu Ministerul de Finante, desi cadrul legislativ a fost reglementat in 2009.
Consecinte. Directia de Finante Iasi a emis in data de 5.02.2010 o somatie de plata a taxelor si impozitelor pe salarii in care se arata ca neachitarea in termen scurt va duce la executarea silita a fun­datiei. Taxele si impozitele aferente per­sonalului angajat pe proiect se ridica la 116.301 lei, iar valoarea care trebuie ram­bursata potrivit raportului tehnico-finan­ciar nr. 3 este de 104.546 lei, ceea ce in­seamna ca trebuie virata si prefinan­tarea pentru anul doi de proiect pentru a acoperi suma in totalitate. Totodata, s-au adunat si penalizari de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere, termenul-limita de plata fiind stabilit pentru 24.01.2010.

Avand in vedere pagubele suferite din cauza rambursarii cu intarziere a tran­selor, a nevirarii prefinantarii pentru anul doi de proiect si nerambursarea TVA avansate pentru cheltuielile eligibile, Fun­datia „Alaturi de Voi” pretinde, intr-o noti­ficare juridica adresata AMPOSDRU, dau­ne de 0,1%/zi de intarziere.

Comentarii (5)

Mi-e tema ca rectiile si masurile concrete ale celor din AM si Guvern vor intrzia sa apara; iar daca apar sunt de-a dreptul hilare- a se vedea notificarea trimisa de ANRMAP privind tote contractele de vizibilitate/promovare incheiate pe proiecte finantate din FS ce trebuie sa porte avizul dlui Prim Ministru. De asta ce mai ziceti? parca proiectele ce au in spate contractele de grant s-au nascut fara stiinta ministerelor??? Organizatia prin care am implementat pana cum vreo 7 proiecte din fonduri de preaderare - PHARE- mai are de primit dintr-un proiect PHARE CES DRU 2004 vreo 2700 euro (TVA), ca sa nu mai vorbesc de intarzieri l PHARE CES DRU 2005. Am semnalat cest lucru pentru c am inteles de la responsabili OIR POS DRU cu care lucrez ca acestia trebuie sa monitorizeze implementarea si verificarea raporatelor atat pe PHARE cat si cele din FSE. In ceste conditii nu-i de mirare ca se bulibasesc atat de urat lucrurile. Speram insa ca se vor mobiliza cei din AM pana nu e prea tarziu. Oricum, cand fondurile europene par singura noastra sansa de a (ne) mai salva de la criza, Guvernantii ignora cu desavarsire acesta oportunitate (cu toate consecintele negative pe cre le implica).

de Breaz Mihaela pe 07.03.2010 la 20:04

Reactia asta NU E DIN PARTEA GUVERNULUI, e din partea beneficiarilor revoltati ca sunt tratati cu indiferenta, indolenta...etc. Reactia Guvernului momentan o asteptam...dar vedem ca la declaratii reactioneaza bine...mai putin la masuri concrete si la obiect. Inca mai cred ca totusi in acest guvern sunt si oameni responsabili si capete mai luminate, ca sunt satul sa vad incompetenta, nesimtire, indiferenta la adresa celor care vor sa faca ceva bun. De-a Domnul sa le vina simtul responsabulitatii celor alesi sa ne conduca!

de tudor pe 04.03.2010 la 16:23

Probeme in implementare sunt la majoritatea proiectelor cu finantare nerambursabila ca urmare a incapacitatii guvernului de a elabora inainte de toate legislatia aferenta implementarii programelor europene, inainte de lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor si abia apoi instructiuni de aplicare a programelor. Cei care sunt situati in functii de conducere a deconcentratelor sunt niste oameni politici care nu au avut si nici nu vor avea vreo tangenta cu domeniile in care s-au trezit peste noapte directori.

de Lenghel Adriana pe 04.03.2010 la 15:44

In sfarsit reactioneaza si guvernul. Noroc ca guvernul a fost "strans cu usa" de criza financiara, pentru ca astfel ramaneam cu totii ingropati de incompetenta, indolenta si nepasarea acestor functionari platiti cu bani grei (avand in vedere importanta si responsabilitatea gestionarii acestor fonduri)si aici ma refer la cei de la AMPOSDRU si de OIR POST DRU Nord- Vest. Si noi am fost in situatia de a semna contractul la finalul lui ianuarie 2009 pentru un proiect aprobat de la inceputul lunii decembrie, proiectul fiind depus in martie si aprobat in iunie 2008. Cei care erau responsabili de monitorizare si-au facut apoi treaba superficial, iar cand le-am spus ca datorita crizei nu mai putem continua proiectul destinat cresterii adaptabilitatii, calificarii si a competitivitatii angajatilor, fiind nevoiti sa renuntam la o parte importanta dintre angajatii implicati in proiect, nu au fost capabili sa ofere o solutie viabila, pentru a nu bloca proiectul. Totusi, chiar avand 6 activitati finalizate cu 100% din cele 10 contracte si 2 activitati finlizate in proportie de peste 48%, dupa 6 luni de la cererea noastra de reziliere (fiind in imposibilitatea de a-l continua in forma asumata in 2008 si neavand posibilitata sa-l reconfiguram dupa nevoile anului 2009), rastimp in care nu au dat nici un raspuns (desi prin lege ar fi trebuit sa raspunda in maxim 30 de zile), ne-au trimis o nota de debit seaca, in care ne anuntau ca trebuie sa restituim integral sumele primite pentru derularea proiectului, in caz contrar declansandu-se procedura de control exercitata de catre Departamentul Antifrauda si Nereguli. Initial am crezut ca e vorba de Departamentul Antifrauda si Neregului din subordinea Primului Ministru care ii va lua la "puricat" pe functionarii indolenti si incompetenti care ne-au pus in aceasta situatie ingrata, consumaandu-ne resurse de timp, bani si energie, ca in final sa ne puna pe noi la plata. Aceste personaje, platite cu bani grei sa gestioneze fondurile structurale ar trebui sa raspunda civil si chiar penal pentru prejudiciile aduse beneficiarilor, consultantilor si nu in ultimul rand reputatiei tarii. Daca tot au posturi asa grase, atunci sa si raspunda pentru ceea ce nu fac sau mai precis nu fac.

de Sorin sarba pe 04.03.2010 la 15:24

in sfarsit este cineva care judeca corect si publica ceea ce judeca. ca beneficiar de fonduri pe RU consider ca si cauza a situatiei dezastruoase din implementarea POSDRU incompetenta celor din AM; acolo sunt cocotati oameni care habar nu au de cum se implementeaza un proiect, care dau niste instructiuni de-ti vine sa-ti faci cruce (ex: dir financiar a dat o instructiune astazi, cu aplicare incepand de ieri!; o instructiune care schimba prevederi din alta si o alta care spune ca cea de-a doua este facultativa!); acum sunt proiecte care au inceput de 3 luni, dar care nu au repartizat un ofiter cu monitorizarea si nimeni nu zice nimic celor care implementeaza! este o dezorganizare crasa! ar trebui ca cei din AM sa fie platiti foarte bine, dar in functie de realizari!

de zamfir ion pe 04.03.2010 la 14:35

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha


Curs valutar

29.07.2010

  • 1 EUR
  • 4.2529
  • RON
  • 1 USD
  • 3.2522
  • RON
  • 1 GBP
  • 5.0884
  • RON
  • 1 XDR
  • 4.9588
  • RON
  • 1 XAU
  • 121.9269
  • RON

Info bursier

29.07.2010

  • BET
  • 5168.45
  • 0.85 %
  • BET-C
  • 3012.34
  • 0.58 %
  • BET-FI
  • 23053.94
  • 1.70 %
  • ROTX
  • 10683.12
  • 1.23 %
  • BET-XT
  • 477.68
  • 1.04 %
  • BET-NG
  • 728.77
  • 0.10 %

Calculator TVA

Valoare TVA: -
Calculati valoarea TVA si valoarea totala pentru o suma fixa, sau pentru suma + TVA calculati TVA si suma fara TVA
Ce procent din valoarea unui bon fiscal ar trebui sa va returneze Guvernul pentru a va stimula sa-l cereti de fiecare data?

Caricatura zilei

Arhiva editii

Numarul curent: nr. 641 2010/07/30


Traduceri






Piscine

Tara in care suma inteligentei guvernantilor este constanta, dar numarul lor creste

de Edward Pastia

Se numeste Romania. Este locul in care pre­sedintele raspunde la misto unei scrisori deschise, spatiul in care suma inteligentei demnitarilor este constanta, dar numarul lor...

Va recomandam

Aparitii editoriale Intact Media Group

» Financiarul
Un american linistit

Din 27 iulie

Financiarul va ofera un film despre dragoste, tradare si razboi realizat de Phillip Noyce.
............................................................................................

» Saptamana Financiara
  Interpretarea gesturilor

Din 26 iulie

Saptamana Financiara va ofera o carte de exceptie care va ajuta sa descifrati limbajul trupului.

© Copyright Media Casa Press S.R.L.
"Financiarul" este marca inregistrata a S.C. Media Casa Press S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP