In conditiile in care niciun guvern postdecembrist nu a formulat si im­ple­mentat politici distincte de redu­cere a saraciei si pe fondul pau­pe­rizarii accelerate a tuturor categoriilor sociale ca efect al recesiunii econo­mice, Romania se angajeaza, utopic si festivist, sa participe la programul UE de reducere cu 20 de milioane de persoane a numa­ru­lui celor care traiesc la limita subzistentei.

Unul dintre cele mai ambitioase obiective ale Strategiei Uniunii Euro­pe­ne 2020 este acela al reducerii nu­ma­ru­lui celor mai saraci cetateni ai blocului comunitar cu 20 de milioane de persoa­ne. Ambitios, si usor nerealist, pentru ca ma­rea masa a acestora se afla concen­trata nu in statele consolidate din punct de vedere economic si social, ci in noile membre ale Uniunii Europene, cu pre­cadere in Romania, Bulgaria, Ungaria si tarile baltice, afectate profund de rece­siu­nea economica. Este vorba despre tari cu economii destructurate, cu piete ale muncii dezorganizate si in neconcor­danta cu nevoile reale ale economiilor nationale, cu sisteme de sanatate si educatie subfinantate, precum si cu rate ridicate ale somajului si emigratiei.

Cresterea economica nu a adus prosperitate majoritatii

Potrivit analizelor Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, ultimele doua decenii au insemnat, pentru cei mai multi dintre romani, un proces continuu de pauperizare, de scadere a standardului de viata si a accesului la servicii absolut necesare unui trai civilizat. De la o rata oficiala a saraciei de 7%, la inceputul anilor ’90, s-a ajuns, inainte de declansarea crizei economice, deci intr-o perioada de boom economic, la o rata tripla. Pe parcursul acestei perioade, evolutia saraciei a fost neli­niara. Spre exemplu, in 2007 erau inregistrate oficial in categoria saracilor aproximativ 2,1 milioane de persoane, pentru ca un an mai tarziu numarul lor sa fie mai mic cu un milion de persoane, ca urmare, in principal, a emigrarii unei importante parti a populatiei sarace din mediul rural si, doar in secundar, drept consecinta a imbunatatirii nivelului de trai. Anul 2009 a debutat cu deteriorarea rapida a indicatorilor macroeconomici,  intr-un context european si mondial nefavorabil din punctul de vedere al stabilitatii. Banca Mondiala impreuna cu UNICEF estimau, pentru anul trecut, ca odata ce Romania se va confrunta cu recesiunea, saracia nu va scadea, ci va creste galopant, unele categorii sociale fiind mai afectate decat altele.

Palierele urmarite in evaluarea fenomenului sunt somajul, cursul de schimb valutar si rata dobanzilor prac­ticate pe piata bancara si transferurile de fonduri din strainatate. Evolutiile inre­gistrate pe fiecare dintre acestea con­fir­ma prognozele organismelor inter­nationale. Somajul este in continua cres­tere, rata estimata de Fondul Monetar International pentru finele anului curent fiind de 10%. De la un minim de 3 lei/euro, inregistrat in august 2008, cursul a trecut de 4 lei/euro, deter­minand scumpirea creditarii si, corelat cu numarul din ce in ce mai mare al celor ramasi fara locuri de munca, du­cand la cresterea creditelor neper­for­mante si a executarilor silite. Nu in ul­timul rand, transferurile de fonduri pri­mite de la romanii aflati la munca in strainatate (circa 5%-6% din PIB-ul Roma­niei) s-au diminuat considerabil, ca urmare a concedierilor masive din sectorul european al constructiilor si din agricultura statelor membre dezvoltate.

Politici neoliberale la vremuri de criza

Pe scurt, tabloul saraciei arata astfel: 75% dintre romanii afectati se afla in mediul rural, dar rata cea mai mare de crestere este in zonele urbane, ca ur­mare a disponibilizarilor de personal; cele mai vulnerabile categorii sunt copiii, tinerii si varstnicii; perioadele de inactivitate ale somerilor tind sa se pre­lungeasca peste doi ani, ca efect al lipsei politicilor guvernamentale de stimulare  a investitiilor, deci a crearii de noi locuri de munca; persoanele care desfasoara activitati independente in sectorul nonagricol sunt cele mai defavorizate in acest moment, rata saraciei in randul lor tinzand catre 21%.

De cealalta parte, a decidentilor politici, pasivitatea in directia conce­pe­rii si implementarii unor masuri menite sa contracareze saracirea romanilor este totala. Programele de asistenta sociala de anvergura sunt excluse din start, din lipsa finantarilor si ca urmare a cons­trangerilor impuse de acordul cu Fondul Monetar International. Programele de investitii publice, singurele care ar putea debloca piata muncii si ar aduce bani la bugetul asigurarilor sociale, au esuat in sectoare care ar fi putut absorbi forta de munca (in infrastructura, de exemplu), iar absorbtia fondurilor europene este sub asteptari.

Dat fiind contextul, probabilitatea ca guvernele urmatorului deceniu sa reduca notabil numarul saracilor este minima. „Reducerea saraciei nu a figu­rat niciodata in strategiile guverna­mentale din Romania ultimelor doua decenii. Nu exista programe clare, dis­tincte, care sa aiba acest obiectiv, iar consecinta este aceea ca asistam la degradarea grava a fortei de munca si a capacitatii oamenilor de a se integra in intregul proces social”, apreciaza, pentru „Financiarul”, prof. dr. Catalin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, membru corespondent al Academiei. Cat despre viitor, domnia sa afirma ca politicile neoliberale, precum cele practicate in ultimii ani,  nu au avut si nu vor avea ca prioritate lichidarea inechitatilor sociale. Prin urmare, obiec­tivul este nerealist.

Tintele UE 2020 pentru urmatorul deceniu

Criza financiara si, mai apoi, recesiunea profunda care a lovit Uniunea Europeana in 2008 au in­sem­nat un regres de 20 de ani in dezvoltarea eco­no­mii­lor statelor membre, afectand, fara exceptie, toate sectoarele si producand un numar-record de so­meri:

• 23 de milioane. A insemnat totodata decesul oficial al Strategiei de la Lisabona si al obiectivului ambitios de a transforma UE in cel mai competitiv lider mondial al dezvoltarii economice si teh­no­logice. Acum, Comisia Europeana propune o noua strategie, de data aceasta postcriza, care sub sloganul „Crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii” ar trebui sa angreneze toate statele membre in vederea  concretizarii, in urmatorul deceniu, a prioritatilor si a obiectivelor de mai jos.

Prioritati:

•  crestere inteligenta: dezvol­tarea unei economii bazate pe cunoastere si inovare;
•  crestere durabila: promovarea unei economii eficiente din punctul de vedere al utilizarii resurselor;
• crestere favorabila a incluziunii: promovarea unei economii cu o rata ridicata a ocuparii fortei de munca, in scopul asigurarii coeziunii sociale si teritoriale.

Obiective:

•  locuri de munca pentru 75% din po­pu­latiacu varste intre 20 si 64 de ani;
• investirea a 3% din Produsul Intern Brut comunitar in cercetare-dezvoltare;
• indeplinirea obiectivelor „20/20/20”in materie de clima si energie,inclusiv o reducere a emisiilor de CO2 majorata la 30%, daca exista conditii favorabile in acest sens;
• reducerea ratei abandonului scolar timpuriu sub nivelul de 10% si cresterea numarului absolventilor de invatamant superior la 40% dintre membrii generatiei tinere;
• reducerea cu 20 de milioane de persoane a nu­ma­rului cetatenilor europeni amenintati de saracie.