Serviciile de informatii detin, prin in­sasi natura activitatii lor, o anu­mita putere care este potential periculoasa atat pentru cetateni, cat si pentru institutiile statului de drept. In consecinta, limitarea acestei puteri (prin anularea, pe cat posibil, a dimensiunii ei maligne) reprezinta o obligatie pentru oricine ia in serios valorile liberale.

Cand vorbim despre „controlul asupra ser­vi­ciilor de informatii” ar trebui, cred, sa inte­legem prin aceasta sintagma controlul asupra bugetului respectivelor servicii (si asupra exe­cutiei bugetare) si, in acelasi timp, controlul asupra legalitatii actiunilor lor. In acest al doilea sens trebuie sa avem in vedere nu doar daca actiunile serviciilor de informatii au loc cu respectarea legilor in vigoare, ci si daca ele respecta drepturile si libertatile funda­men­tale ale cetatenilor in slujba carora actioneaza aceste servicii.

Exista o opinie, sustinuta in primul rand de diferite autoritati, potrivit careia, de vreme ce ne aflam intr-o stare de razboi - cel „impo­triva terorismului” -, drepturile si libertatile cetatenesti trebuie limitate (uneori chiar sever, asa cum se intampla in Statele Unite din mo­mentul in care a intrat in vigoare legea numita - probabil cu o ironie involuntara - Patriot Act). Nu vreau sa discut aici daca aceasta opinie este sau nu intemeiata. Cred insa ca daca, din di­verse ratiuni, se ajunge la limitarea anumitor drep­turi si libertati, acest lucru ar trebui compensat printr-un control inca si mai riguros asupra serviciilor de informatii. In caz contrar, nu facem altceva decat sa pavam drumul catre tiranie.

Serviciile de informatii detin, prin insasi natura activitatii lor, o anumita putere care este potential periculoasa atat pentru ceta­teni, cat si pentru institutiile statului de drept. In consecinta, limitarea acestei puteri (prin anularea, pe cat posibil, a dimensiunii ei ma­ligne) reprezinta o obligatie pentru oricine ia in serios valorile liberale.

Sa observam insa ca serviciile de infor­ma­tii nu reprezinta singurele institutii cu po­ten­tial malign asupra unei ordini a libertatii. Gu­v­ernul insusi are exact acelasi potential, dupa cum are uneori chiar si Parlamentul (prin puterea de a emite legi care altereaza cadrul constitutional). In cazul Parlamentului, solutia gasita a fost infiintarea unei Curti Constitu­tio­nale; in cazul guvernului, solutia a fost chiar re­gimul parlamentar, in care puterea executiva este subordonata celei legislative, iar puterea ju­decatoreasca este independenta. Putem gasi solutii similare si in cazul serviciilor de informatii?

Eu cred ca da. Ele ne sunt sugerate chiar de regimul parlamentar. In primul rand, cum intr-un astfel de regim Executivul este subor­donat legislativului, punerea serviciilor de informatii sub autoritatea guvernului ar intari controlul parlamentar asupra acestora. Cred insa ca aceste servicii nu ar trebui puse sub autoritatea prim-ministrului, ci mai degraba sub cea a Ministerului de Interne. Probabil ca o mai buna solutie din acest punct de vedere ar fi infiintarea unui post de secretar de stat in cadrul Ministerului de Interne care sa raspun­da de cele doua principale servicii de infor­matii (in cazul Romaniei, de SRI si SIE).

In felul acesta, Executivul ar avea un dublu control asupra respectivelor servicii. Pe de o parte, ar exista controlul direct pe care minis­trul de Interne il exercita asupra lor. Pe de alta parte, prim-ministrul ar exercita un control in­direct prin aceea ca ministrul de Interne ii este subordonat. In acelasi timp, legislativul ar avea la randul sau un dublu control asupra serviciilor de informatii. Controlului exercitat de comisiile de specialitate i s-ar adauga si cel pe care Parlamentul il exercita asupra guvernului. Un guvern care isi exercita prost atributiile de control asupra celor doua servicii poate fi amenintat cu o motiune de cenzura. Pe de alta parte, ministrul de Interne raspunde el insusi in mod direct in fata Parlamentului. El ris­ca o motiune simpla in cazul in care nu si-ar exercita cum se cuvine autoritatea asupra ser­­viciilor de informatii.

In plus, nu trebuie sa uitam ca ministrii sunt oameni politici si ca prim-ministrul este, de regula, seful partidului care a obtinut cele mai multe mandate in Parlament (desi exista si cazuri de coalitii in care seful partidului mai mic devine prim-ministru, asigurandu-se astfel ca partidul sau nu este „dispensabil”). In aceste conditii, raspunderea directa in fata Parla­mentului (si cea indirecta, fata de pro­priul partid si de electoratul acestuia) obliga practic guvernul sa exercite o buna autoritate asupra serviciilor de informatii - si, in plus, sa acorde o mai mare atentie drepturilor si libertatilor cetatenilor sai. Din acest punct de ve­dere merita sa observam ca, sub cons­tran­gerile aceluiasi „razboi impotriva terorismului”, regimul parlamentar britanic a intro­­dus limite mult mai modeste in exercitarea drepturilor si libertatilor ceta­tenesti decat regimul semi­prezidential din Statele Unite.

In fine, probabil ca, dupa model britanic, ar merita luata in consideratie si infiintarea unui tribunal destinat exclusiv judecarii even­tua­lelor abuzuri comise de serviciile de in­formatii impotriva cetatenilor obisnuiti, a com­­paniilor si chiar a institutiilor statului. Puterea judecatoreasca va avea astfel, la ran­dul ei, un dublu control asupra serviciilor respective: atat unul direct, prin tribunal, cat si unul indirect, prin Curtea Constitutionala. Prin urmare, fiecare dintre cele trei puteri ale statului va exercita propriul sau control asupra celor doua servicii.