Cand guvernantii devin autori de proiecte science fiction

Multi politicieni aiuresc electoratul cu planuri de dezvoltare care de care mai indraznete, dar    care nu au nicio sansa sa devina realitate

De-a lungul ultimilor 18 ani, guvernantii s-au intrecut in a ne flutura proiecte de dezvoltare care de care mai rasunatoare. Categoric, se pricep la asta pentru ca, initial, nimeni nu le-a contestat. Acum, dupa ani si ani, putem spune ca autori de SF precum Frank Herbert sau Isaac Asimov sunt pigmei in ale viitorului fata de valori romanesti precum Viorel Lis, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Ludovic Orban, Dan Matei Agathon, Traian Basescu sau Laszlo Borbely. Asa cum puteti observa, cei mai talentati au „scris“ la Ministerul Transporturilor si la Primaria Capitalei. Insa nu e o regula - puteti gasi talente in ale SF-ului si la alte institutii cum ar fi Apararea, Finantele Publice sau Turismul. Avem conducatori - artisti care produc pe banda rulanta proiecte trasnite. Nu ar fi mare deranj daca nu ar inghiti zeci si sute de milioane de euro pe studii de fezabilitate fara ca acestea sa se finalizeze vreodata. Putem discuta de canale navigabile care leaga Bucurestiul de Dunare, de parcari sub si supraterane, de reabilitarea Centrului Istoric sau de Inelul Verde al Capitalei… Toate au un numitor comun si anume sloganul „fa-te ca muncesti“.  

Canalul fara apa

Cel mai nou proiect (si vechi in acelasi timp) este cel al Canalului navigabil Dunare–Bucuresti. Canalul a fost pradat in ultimii 18 ani ca in codru, iar intretinerea lui a fost mimata de autoritati. La vremea inceperii constructiei nu exista motivatia economica pentru realizarea ei. Acum, peisajul economic recomanda constructia, dar nu sunt bani. Cu toate acestea, bucurestenii, dar si romanii care locuiesc in zonele dunarene vizate sunt intoxicati cu vesti despre reluarea lucrarilor si megainvestitiile ce vor veni. Nimic nu este mai „SF“ decat asta. Noi nu avem infrastructura rutiera, dar promitem un canal de aproape 80 de kilometri care va rasari din neantul finantelor capitaliste. Pentru construirea canalului, la sfarsitul anilor ’80, statul roman a cheltuit lejer peste  o jumatate de miliard de dolari, intr-o perioada in care se „economisea“ cu orice pret si se plateau datorii externe. In prezent, costurile estimative ale terminarii Canalului Dunare-Bucuresti se ridica la aproximativ un miliard de euro. Si daca totusi se va face intr-un oarecare viitor, ramane de vazut ce perioada de amortizare a investitiei va rezulta din negocierile cu posibilii parteneri, in functie de aceasta urmand sa se stabileasca si modul in care va fi administrat canalul. Daca statul doar pune la dispozitie traseul unui canal cu utilitati si il vrea „la cheie“, fara sa plateasca vreun ban, amortizarea investitiei poate dura si 50 de ani.

TGV-ul, Micul si Adevaratul Paris

Asadar, deja ati observat ca nu doar Ceausescu avea mania proiectelor marete, ci si urmasii lui. Ludovic Orban, actualul ministru al transporturilor, ne-a promis un TGV. Linia de mare viteza ar urma sa lege Micul Paris de Adevaratul Paris in numai opt ore. Proiectul a fost lansat cu veselie, numai ca nici macar nu s-a discutat despre costuri. „Pentru a introduce TGV-uri exista posibilitatea obtinerii fondurilor europene, insa acest lucru se va intampla dupa 2013. Incercam sa identificam alte surse de finantare“, anunta Ludovic Orban in vara anului 2007. Astfel, in prima faza, ministrul Ludovic Orban si-a propus realizarea unei linii feroviare de mare viteza care sa lege Bucurestiul de Budapesta. Problema este ca un singur kilometru de cale ferata costa intre 10 si 12 milioane euro, iar lucrarea poate sa dureze 15 ani. Avand in vedere ca nici macar nu a fost inceput proiectul, probabil prin 2025, cand va fi gata, nici nu va mai fi nevoie de trenuri. Important este insa altceva - demararea studiului de fezabilitate. Am ajuns astfel la adevarata motivatie pentru care se propun asemenea proiecte. Studiul va dura intre trei si noua luni si vom plati, mai mult ca sigur, milioane de euro pe realizarea lui.Pentru sfarsit am pastrat o informatie capitala, din realitate - o calatorie cu trenul de la Bucuresti la Cluj dureaza opt ore. Daca nu ninge.

Autostrazi... fara numar

La ora actuala ne laudam cu o autostrada si trei sferturi, dar ministrii si premierii promit la fiecare ciclu electoral autostrazi fara numar. Indiferent ca ministrul transporturilor s-a numit Mitrea, Dobre, Berceanu sau Orban, ideea a fost una si buna: tarii cat mai multe autostrazi. Realitatea a aratat cum costurile pentru autostrada construita de Bechtel s-au dublat, in vreme ce Autostrada Bucuresti–Brasov asteapta... trecerea de la leu la euro. Niciun metru de autostrada nu s-a finalizat, dar deja a fost desenata o noua linie ingrosata pe harta: Autostrada Pitesti-Sibiu. Si aici lucrurile sunt la stadiul de contractare a unui nou studiu de fezabilitate.  Chiar ministrul Orban a mentionat ca au inceput procedurile pentru desemnarea firmei care va actualiza studiul de fezabilitate, vechi de zece ani, la tronsonul de Autostrada Pitesti-Sibiu, care face parte din Coridorul IV paneuropean. Ministrul considera in vara aului 2007 ca realizarea acestei autostrazi ar trebui sa fie „prioritatea oricarei guvernari viitoare“. Statistic vorbind, in Romania de azi se pot construi cel mult opt kilometri de autostrada, anual.

Un alt proiect cu studii de fezabilitate si multi bani aruncati pe fereastra este proiectul „Dracula Park“, promovat de ex-ministrul turismului, Dan Matei Agathon. Plimbat de la Bran la Sighisoara, din Capitala pe malul Marii Negre, a ajuns la Snagov unde i s-a dat lovitura de gratie. Proiectul „Dracula Park“ a fost o buna sperietoare pentru speculatii imobiliare (a crescut valoarea de vanzare a unor terenuri), care au ingrosat conturile celor care au dat nastere acestei isterii a megaproiectelor turistice. Teapa nu s-a rezumat doar la atat - lucrurile au continuat s-o ia razna si prin emiterea de titluri valorice.Practic, primele semne de intrebare au aparut la anuntul de subscriptie publica in vederea atragerii de fonduri pentru „Dracula Park“. Costurile totale erau estimate la peste 31 de milioane de dolari si era nevoie de strangerea a cel putin 10% din suma, de la investitori, pentru demararea constructiei. O actiune a fost pusa in vanzare la pretul de 10.200 de lei (vechi). Potrivit declaratiilor date de ex-ministrul turismului, Dan Matei Agathon, proiectul „Dracula Park“ a fost lansat inca inainte de alegerile din 1996, pe vremea cand tot el pastorea destinele acestui sector economic. Cu o asemenea perioada de „gestatie“, planurile nu pareau sa intampine nicio opreliste. Surprinzator insa, a fost nevoie de o prelungire a termenului de subscriere (de la 15 februarie 2002 la 3 aprilie 2002) la oferta publica de cinci milioane de dolari, astfel incat sa fie atins pragul de 60% din aceasta suma (3,1 milioane de dolari). Abia in al doisprezecelea ceas s-a reusit ca aceasta campanie sa fie finalizata, inregistrandu-se aproape 15.000 de investitori-admiratori ai lui Dracula. Initial, banii au fost pastrati la BCR insa, ulterior, contul a fost transferat la Banca Carpatica, apartinand controversatului om de afaceri sibian Ilie Carabulea.

Stapanul Inelelor varianta „verde“

Avem doua tipuri de primari – unii „care este“ si altii „care face“. Adriean Videanu pare a fi cel mai prolific autor de proiecte nerealizabile. Unul plan senzational se referea la „inelul verde“, care ar fi trebuit sa inconjoare Bucurestiul. Din nefericire, orasul este incercuit de fabrici si de noi investitii imobiliare, nici pomeneala de paduri noi. Iata ce frumos scrie primarul: „Pentru ca Bucurestiul e asezat in mijlocul campiei, tot praful Baraganului adus de vant ne intra in gura, in ochi, in plamani. Pe langa poluarea masinilor, plamanii nostri aspira praful adus de la peste 50 de kilometri departare. Copacii reprezinta singurul remediu natural impotriva poluarii. Pe langa cei 60.000 de copaci ce urmeaza a fi plantati anual pentru a mari spatiile verzi din oras, vom proteja imprejurimile Bucurestiului printr-un inel verde, lat de doi kilometri, menit sa opreasca praful. Acest proiect este in derulare cu sprijinul Ministerului Mediului si va fi finantat din fonduri nerambursabile primite de la Uniunea Europeana. Au fost alocati deja 260 de milioane de euro“. Cu toate fondurile existente, inelul nu prea apare, ba chiar dispar si inelele interioare – mare parte din zonele verzi ale Capitalei au fost retrocedate pentru investitii imobiliare.

Icar de la Alexeni

O alta gaselnita cu iz imobiliar a fost construirea unui aeroport pentru cursele low cost pe amplasamentul pistei din comuna Alexeni, judetul Ialomita. Proiectul aeroportului din Alexeni a fost „copiat“ de Radu Berceanu, dupa o idee de-a lui Silviu Prigoana. Acesta dorea sa faca o fabrica de avioane ultrausoare, cimitir de avioane pentru companiile aviatice europene si sa foloseasca facilitatile pentru situatii de urgenta. Auzind grozavia, samsarii de terenuri au dat buzna in Alexeni si s-au recomandat ca venind din partea unor personaje importante de la Bucuresti. Cei mai multi se dadeau drept mesagerii lui Gigi Becali. Pana la urma, pe aeroportul „Berceanu“ de la Alexeni nu au „aterizat“ decat oligarhii afacerilor imobiliare, daca este sa folosim un termen drag politicienilor portocalii. Preocuparea pentru construirea sau, mai bine zis, amenajarea unui aeroport pentru curse aeriene civile in comuna Alexeni din Ialomita s-a dovedit o alarma falsa si fara suport real. Chiar daca infrastructura pistei se prezinta in conditii destul de bune, investitiile ar fi asemanatoare celor necesare pentru un aeroport nou. Nu in ultimul rand, ca sa ajunga acolo, unui bucurestean ii trebuie cel putin trei ore de mers (din care doua treimi din timp le reprezinta aglomeratia din Capitala).Proiectul fostului ministru al transporturilor, Radu Berceanu, a fost aruncat pe piata dupa modelul clasic, „brevetat“ de Dan Matei Agathon in cazul Dracula Park. „Facem pregatirile necesare pentru ca operatorii low cost sa se mute treptat la Alexeni, un aeroport care va fi dezvoltat in urmatorii sapte-zece ani, urmand ca la Baneasa sa ramana doar cine va putea sa plateasca tarifele de operare care vor fi majorate“, arata Radu Berceanu la acea vreme.

Parcarile, eternul proiect

Asemanarea dintre Jules Verne si primarii Bucurestiului este ca toti au avut viziuni despre un viitor absolut realizabil. Daca scriiturile autorului francez s-au adeverit si americanii au parcat chiar si pe Luna, locuitorii Capitalei tot nu au unde sa-si lase masinile. Ca sa fim cinstiti, promisiunile au inceput in 1994, dar, cel mai productiv primar la capitolul „proiecte parcari“ este Adriean Videanu. In campania electorala, acesta promitea parcari de toate felurile - subterane, supraterane si terane. Dupa trei ani, nicio parcare din cele promise nu a fost construita. Singurele locuri de parcare sunt tot aceleasi existente, doar ca au fost amenajate si concesionate. Iata cum sunau planurile primarului: „Amplasamentele prioritare pentru construirea de parcaje subterane la care municipalitatea a demarat procesul de obtinere a creditelor externe, in valoare de aproximativ 557 milioane euro sunt: Gara de Nord (1.700 locuri de parcare), Piata Obor (1.200 locuri de parcare), Piata Sudului (300). Concomitent cu realizarea acestor parcaje au fost prevazute si proiecte pentru ameliorarea ambuteiajelor din aceste intersectii. Municipalitatea are in vedere prin Parteneriatul Public-Privat realizarea urmatoarelor parcaje subterane si supraterane: Piata Presei Libere (1.850 locuri de parcare), Complexul Expozitional Romexpo (630 locuri de parcare) Piata Ateneului Roman (300 locuri), Piata Universitatii (300 locuri), bloc Perla (250 locuri), Edgar Quinet (410 locuri), Piata Hurmuzachi (460 locuri), Piata Aviatorilor (550 locuri), Piata Victoriei (1.200 locuri), Aeroportul Baneasa (1.200 locuri de parcare), Intrare parc Tineretului (2.000 locuri de parcare), Lujerului (300 locuri de parcare), Centru de cartier Titan (400 locuri de parcare), Centru de cartier Drumul Taberei (150 locuri de parcare). La acestea se adauga si parcajul subteran Parking Nord, a carui valoare va fi de 22,9 milioane euro. Viitorul parcaj, pe trei niveluri, va fi amplasat in subteranul parcului din fata Ministerului Transporturilor si va asigura parcarea a 1.700 autoturisme, constructia unei autogari pentru transport interurban cu microbuze, cu doua accese de intrare si patru accese de iesire, cu acces pietonal din Gara de Nord, precum si amenajarea de spatii comerciale si dotari pentru aparare civila etc.“ Ati vazut vreuna?

Locuintele viitorului

Un subiect drag politicienilor in campanie este cel al locuintelor. In Romania, deficitul este estimat la peste un milion de unitati locative. Proiectele au inceput sa fie lansate pe piata inca din 1993, dar apogeul a fost inregistrat la inceputul mileniului trei odata cu lansarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, deja celebra ANL. In campania electorala din 2004, PSD-ul a promis chiar 300.000 de locuinte, asa, cat ai bate din palme. In tot acest timp, desi guvernul si primariile se intrec in scenarii, tot talpa tarii ramane cu buza umflata. ANL ia de la saraci si construieste pentru bogati si pilosi, iar autoritatile locale cumpara de pe piata libera apartamente la suprapret si le numesc „locuinte sociale“. Scrierile SF in domeniul locativ au ajuns chiar litera de lege – este notorie prevederea potrivit careia 2% din banii realizati din privatizare sa fie folositi la protectia chiriasilor din casele nationalizate.

„New entry“: Laszlo Borbely

Nou intrat in clubul autorilor de povesti este ministrul lucrarilor publice. Laszlo Borbely o fi el incepator, dar categoric, promite. Ultima lucrare semnata de el vrea sa arunce in uitare salile de sport construite de Miron Mitrea pe vremea guvernarii PSD si anunta initierea unui program de construire de bazine de inot. Unele chiar olimpice. Care sunt detaliile? Programul vizeaza 80 de bazine de inot in orasele mari, care sa dispuna de toate dotarile si sa poata gazdui orice fel de competitii, 20 de bazine de inot semiolimpice si alte bazine de inot didactice, pe langa scoli. „Consideram ca avem o obligatie fata de traditia inotului romanesc, fata de ceea ce au facut in acest an poloistii romani, pentru ca avem infrastructura subrezita in ceea ce priveste bazinele de inot. Guvernul trebuie sa-si asume aceasta raspundere impreuna cu autoritatile publice locale“, a afirmat ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului. Nu o vorbi la perfectie romaneste, insa e clar ca ministrul scrie bine.