Candidatul democrat la alegerile prezidentiale din Statele Unite, Barack
Obama, are un avans de doar trei procente in fata contracandidatului sau
republican, John McCain, potrivit unui sondaj dat publicitatii duminica.
Intr-un sondaj al publicatiei Newsweek,
senatorul de Illinois a obtinut 44 de procente, in timp ce senatorul de
Arizona, John McCain, a inregistrat 41, o diferenta nesemnificativa din punct
de vedere statistic, potrivit paginii electronice a publicatiei.
Potrivit unui alt sondaj Newsweek din iunie, Obama inregistra 51 de
procente, in timp ce John McCain 36.
Conform noului sondaj, 53 la suta dintre respondenti, inclusiv 50 de
procente dintre sustinatorii fostei adversare a lui Obama, Hillary Clinton,
considera ca senatorul de Illinois si-a schimbat pozitia fata
de o serie de probleme importante, pentru a obtine avantaj politic, subliniaza
publicatia.
Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.209 de persoane, in perioada
9-10 iulie si a avut o marja de eroare de trei procente.