Reactii prompte pentru mentinerea increderii in sistemul financiar

Criza financiara internationala a pus la incercare autoritatile nationale, care au avut reactii prompte pentru mentinerea stabilitatii si increderii in sistemul financiar. O analiza atenta merita nu atat interventiile „clasice” de furnizare a lichiditatii necesare pietei, cat actiunile cu totul neasteptate pe care unele autoritati le-au intreprins, potrivit principiului „timpuri neobisnuite reclama actiuni neobisnuite”. Doua cazuri vor ramane probabil in istorie: Northern Rock, in Anglia si Bear Stearns, in Statele Unite.

In primul caz, am asistat la prabusirea uneia dintre cele mai mari banci de credit ipotecar din Anglia si la salvarea acesteia prin nationalizare „temporara” in leaganul liberalismului economic, in februarie 2008. O analiza a cazului releva faptul ca, desi banca s-a angajat in imprumuturi ipotecare pentru debitori neperformanti, problemele au fost generate de strategia defectuoasa de finantare. Practic, modelul de afaceri al Northern Rock se baza pe finantarea in proportie covarsitoare prin securitizarea imprumuturilor ipotecare si credite de pe piata interbancara, segmente ale pietei financiare care au fost printre cele mai afectate de criza financiara internationala.

Pe fondul problemelor de lichiditate, banca s-a adresat Bancii Angliei in septembrie 2007, pentru obtinerea de sprijin financiar de urgenta. Zvonurile privind problemele grave de lichiditate ale bancii, precum si reactia greoaie a autoritatilor in a anunta oferirea sprijinului financiar necesar au produs panica in randul deponentilor, care au declansat prima retragere masiva de depozite in 150 de ani. Reactia pietelor a fost deosebit de virulenta si s-a reflectat in scaderea brusca cu peste 80% a pretului actiunilor.

Management defectuos

Analizele solicitate de parlamentul englez privind problema Northern Rock subliniaza managementul si modelul de afaceri defectuoase ale institutiei financiare, dar si esecul autoritatii de supraveghere in identificarea problemelor bancii si vulnerabilitati nepermise in coordonarea dintre cele trei autoritati engleze cu responsabilitati in domeniul sectorului financiar.

Episodul Bear Stearns, una dintre cele mai mari banci de investitii din Statele Unite, este o reflectare in oglinda a modului in care pierderea increderii pietelor poate sanctiona institutiile financiare. Nu este o noutate faptul ca schimbarile bruste de perceptie asupra situatiei institutiilor financiare pot avea consecinte devastatoare asupra acestora.

Daca in cazul Northern Rock, neincrederea deponentilor s-a combinat cu neincrederea actionarilor, Bear Stearns a cazut prada sentimentelor adverse ale finantatorilor sai. Angajata masiv in investitii in instrumente financiare structurate avand la baza imprumuturi subprime, banca si-a pierdut rapid sprijinul financiar al investitorilor, odata cu proliferarea problemelor pe piata acestor instrumente.

Decizie de vanzare rapida

In aceste conditii, Rezerva federala s-a aflat in fata necesitatii luarii unor masuri rapide pentru a preveni o vanzare masiva a activelor bancii (in valoare de 210 miliarde de dolari), care ar fi produs o accentuare a problemelor deja existente pe piata instrumentelor financiare structurate si o adancire fara precedent a crizei. Decizia „medierii” vanzarii Bear Stearns catre JP Morgan Chase, in conditiile oferirii de garantii si fonduri de pana la 30 miliarde de dolari, a fost luata de Rezerva federala pe parcursul unui weekend din martie 2008. Pentru autoritatile americane, problemele nu se opresc insa aici, acestea fiind nevoite acum sa gaseasca solutii care sa atenueze problema milioanelor de debitori a caror capacitate de a rambursa imprumuturile ipotecare a devenit discutabila.

Actiunile autoritatilor britanice si americane au fost indelung discutate si disputate. Cele doua modalitati de interventie ridica desigur problema crearii de hazard moral pe pietele financiare. Salvarea institutiilor financiare care esueaza ca urmare a practicilor de afaceri aventuroase creeaza celorlalti actori de pe piata stimulente perverse pentru a nu da suficienta atentie managementului riscurilor.

Totodata, interventiile masive ale autoritatilor tradeaza o anumita doza de protectionism pe primele doua cele mai largi piete financiare libere ale lumii. Argumentul „prea mare pentru a se prabusi” este mai sustenabil in cazul Bear Stearns si discutabil pentru Northern Rock. In realitate, desi este dificil de evaluat ce s-ar fi intamplat in alte conditii, lipsa de actiune din partea autoritatilor ar fi putut avea consecinte dramatice.

De ce se prabusesc institutiile financiare

Din multe puncte de vedere, turbulentele de pe pietele financiare sunt un „deja vu”, respectiv o repetare a manifestarii unor cauze care au stat la baza unor episoade anterioare de criza. Acestea se rezuma in esenta la expansiunea necontrolata a activitatii, respectiv pe fondul unei slabe intelegeri, gestiuni si supravegheri a riscurilor.

Intr-adevar, tendinta, omeneasca de altfel, de a fi excesiv de optimist cand lucrurile merg bine si a nu cumpata suficient asupra posibilitatii ca lucrurile sa se schimbe in rau la un moment dat, nu este noua in aceasta criza. Insusi comportamentul pietelor financiare este caracterizat de o prociclicalitate excesiva, respectiv o inclinatie spre expansiune accentuata a activitatii intr-un mediu favorabil si, simetric, de o contractie peste masura intr-un context nefast.

Institutiile financiare, precum si alti actori economici s-au bazat pe ideea cresterii continue a preturilor activelor imobiliare si si-au extins agresiv activitatea prin asumarea de riscuri pe care nu le-au inteles pe deplin si care, in conditiile schimbarii mediului economic, au devenit imposibil de gestionat. Raspunderea de a identifica din timp aceste riscuri revenea, in primul rand, managerilor institutiilor financiare, care au fost insa orbiti de spirala castigurilor fabuloase pe care le obtineau. In al doilea rand, responsabilitatea de a interveni la timp pentru prevenirea si contracararea acestui comportament riscant revenea autoritatilor de supraveghere a pietelor financiare. Acestea au fost insa depasite de sofisticarea excesiva a pietelor si au inteles riscurile prea tarziu.

De asemenea, nu este noua relevarea importantei componentei de incredere in cadrul functionarii pietelor financiare. Episoadele Northern Rock si Bear Stearns au demonstrat, inca o data, cat de rapid schimbarea sentimentului investitorilor si a publicului poate conduce la prabusirea unor institutii financiare.

Inovatii financiare netransparente

O caracteristica de prim ordin a crizei financiare curente este legata de sfera in care s-au concentrat problemele, respectiv piata produselor financiare structurate. Multi au condamnat aceste inovatii financiare, invinuindu-le ca au transformat piata intr-un „monstru” avid de obtinerea unor castiguri spectaculoase, fara a tine cont de riscuri si de posibila materializare a acestora.

Este bine totusi ca opiniile sa fie privite nuantat. Inovatia financiara nu este in principiu un lucru rau, contribuind la o mai buna dispersie si gestiune a riscurilor, dar si la cresterea lichiditatii si eficientei institutiilor financiare. Cu toate acestea, este esential ca inovatiile financiare sa fie promovate in conditii de transparenta, care sa ofere o buna intelegere a riscurilor si sa permita o gestionare adecvata a acestora.

Un alt element de specificitate al crizei este, de altfel, rolul fundamental al agentiilor de rating, pe evaluarile carora s-au bazat, fara rezerve, toti actorii de pe piata financiara. Acestea fac in prezent obiectul unei evaluari amanuntite a proceselor si procedurilor interne, dar si al activitatilor, pentru a determina necesitatea impunerii unor noi reguli de operare.

Alte masuri necesare pe termen scurt pentru imbunatatirea transparentei pietelor financiare vizeaza reconsiderarea, dintr-o perspectiva mult mai prudenta, a standardelor de contabilitate si raportare financiara din sfera produselor financiare structurate si a securitizarii. De asemenea, este necesar ca riscurile din sistemul financiar sa fie mai indeaproape administrate si supravegheate, atat prin actiuni prescriptive, cat si la nivelul practicilor institutiilor financiare.

Masuri pe termen lung

Pe termen lung insa, autoritatile financiare au de infruntat o provocare mult mai dificila, care ar putea necesita o reforma de substanta la nivelul conceptelor de reglementare si supraveghere.

Asa cum am putut observa, criza financiara globala a pus in evidenta inca o data prociclicalitatea excesiva a sistemului financiar. Comunitatea reglementatorilor a inaintat deja propuneri privind ridicarea gradului de senzitivitate a reglementarilor prudentiale la evolutiile economiei reale.

La nivel mai general, intrebarea este daca autoritatile nu ar trebui sa fie alerte la cresterile excesive ale preturilor activelor (asset bubbles) si sa implementeze masuri corective pentru a preveni efectele negative ale „caderii” acestora.

Temperarea „exuberantei irationale” a pietelor financiare revine ca o problema de maxima relevanta, in legatura cu care autoritatile vor trebui sa ia decizii. Nu in ultimul rand, anvergura problemelor si integrarea accentuata a pietelor financiare sugereaza ca problemele ridicate mai sus vor trebui abordate si rezolvate la nivel global.

Standard international bancar

In urma cu aproximativ un deceniu, Morris Goldstein, unul dintre economistii contemporani de vaza, lansa ideea necesitatii unui „standard international bancar”, care sa cuprinda indrumari specifice pentru cele mai importante probleme din spectrul functionarii sistemului financiar. Propunerea continua sa fie relevanta: abordarea care pare necesara este promovarea unor reglementari internationale multivalente, care sa mearga dincolo de uniformizarea standardelor de prudenta bancara si care sa capteze interdependentele multiple din interiorul si din afara sistemelor financiare, orientate spre asigurarea stabilitatii financiare.