Strategia privind Irakul a candidatului democrat la presedintia SUA, Barack
Obama, si cea a adversarului sau republican, John McCain, sunt sustinute de un
numar egal de electori, insa McCain este perceput ca un lider militar mai bun.
Pentru 72 la suta din persoanele interogate, veteranul razboiului din
Vietnam ar fi un comandant al armatei mult mai bun, in vreme ce doar 48 la suta
ar spune acelasi lucru despre Barack Obama, potrivit unui sondaj
ABC News/Washington Post.
Cei doi candidati la presedintia Statelor Unite au primit o sustinere egala
pentru strategiile lor in Irak. Proiectul lui McCain de a lasa
trupele in acest stat atata timp cat va fi necesar a obtinut 50 la suta din
opiniile favorabile, in timp ce propunerile lui Barack Obama de a retrage
trupele din zona pana in vara lui 2010 sunt sustinute de 49 la suta din
persoanele interogate.
Sondajul arata ca pentru 63 la suta dintre americani razboiul din
Irak nu a meritat efortul, iar 60 la suta dintre ei considera ca
victoria in acest razboi reprezinta cheia luptei impotriva terorismului la
nivel mondial.
Sondajul a fost realizat prin telefon, pe un esantion de 1.119 adulti, in
perioada 10-13 iulie. Marja de eroare este de plus minus 3 procente.