Surprizele urmatorului numar din cea mai puternica revista glossy din Romania
Cea mai puternica revista glossy din peisajul media autohton, „Confidential”, a debutat in forta, cititorii epuizand tirajul primului numar in timp-record. Cele 30.000 de exemplare tiparite s-au dovedit insuficiente pentru public, care va putea citi revista preferata si pe internet, in cel mult o luna. Numarul 3 al revistei propune interviuri si reportaje cu vedete precum Gabriela Vranceanu Firea, Ilie Nastase, Maia Morgenstern si Bianca Brad.
Cristi Brancu, unul dintre fondatorii revistei, a declarat pentru „Financiarul” ca, intr-o perioada scurta de timp, revista a avut un impact puternic in randul cititorilor, care treptat au inceput sa faca o selectie si sa aprecieze revistele de calitate. „Vanzarile neasteptat de mari ale primului numar s-au datorat atat promovarii puternice din presa scrisa si televizata, cat si continutului revistei si subiectelor anuntate”, a mai spus Cristi Brancu (foto). Astfel, tirajul celui de-al doilea numar al revistei „Confidential”, care a aparut pe piata pe 8 iulie, a fost marit, pentru a putea acoperi cererea. Cristi Brancu anunta inca o surpriza placuta pentru cititorii revistei: „in maximum o luna de zile, «Confidential» va avea un site propriu, unde publicul va avea ocazia sa fie mai aproape de vedetele preferate”.
Noi surprize pentru cititori
Dupa ce in primul numar cititorii au putut afla multe detalii despre vedeta Antenei 1 Mihaela Radulescu sau despre viata Ioanei Basescu, fiica cea mare a presedintelui Traian Basescu, „Confidential“ continua sa aduca in atentia publicului noi articole de exceptie. Astfel, al doilea numar al revistei „Confidential”, prezinta ultimul interviu al actorului Stefan Iordache, la ultima sa aparitie in public si povestea vacantei in Catania a lui Walter Zenga si a Ralucai, sotia acestuia. Ziaristii de la „Confidential” nu au uitat nimic din ceea ce este cu adevarat interesant la petrecerea de nunta a solistei Andreea Banica. In plus, Alessandra Stoicescu, vedeta Antenei 1, dezvaluie cititorilor revistei amanunte din viata sa, necunoscute pana acum publicului larg. Tot in numarul 2 al revistei, Anca Parghel pregateste impreuna cu Ciprian, fiul sau, un fel de mancare sofisticat, reteta inventata in Brazilia.
Seria surprizelor adresate exclusiv cititorilor revistei „Confidential” continua cu noi provocari adresate acestora. Cristi Brancu ne-a dezvaluit cateva dintre surprizele pe care le pregateste cititorilor in numarul 3 al revistei. Este vorba despre un reportaj cu reprezentatele feminine ale familiei Roman, un interviu cu Tudor Aaron Istodor si mama acestuia, cunoscuta actrita Maia Morgenstern. Cititorii revistei vor putea afla cum si-a petrecut ziarista Gabriela Vranceanu Firea ziua de nastere. De asemenea, in rubrica „hot spot”, Bianca Brad va povesti cititorilor despre experienta sa ca mama. Ilie Nastase si Amalia invita cititorii, in cadrul rubricii „Deco”, in casa lor.
„Confidential” pe TV
Cum a aparut aceasta revista? Raspunsul il da Cristi Brancu. „Simteam nevoia unei schimbari de orientare in aceasta zona de presa. Cautam un alt mod de a ma exprima profesional. Si l-am construit gasind un excelent sprijin in dorinta Cameliei Voiculescu, presedinta trustului media Intact, de a aduce la lumina o revista mondena „adevarata”: „Confidential”. Din echipa care sta la baza revistei face parte si Anca Marinescu, redactor-sef, care a condus publicatia „Monden” si s-a nascut din scoala „VIP”, iar Sorin Dutoiu, Dana Popa, Ana Maria Popa completeaza echipa redactionala. De „imaginile” „Confidential” se ocupa doi fotografi excelenti, Camil Dumitrescu si Emilian Badea, iar Jean-Louis Boisnard, cu a sa mana de artist, este creatorul conceptului grafic. Publicatia, care are un format unic in peisajul media, este fondata de Cristi Brancu si Camelia Voiculescu, fiind editata de Confidential Media. Brandul „Confidential” s-a extins si pe cel mai de incredere canal media din tara noastra, televiziunea. Gazdele emisiunii „Confidential”, Cristi Brancu si Oana Turcu, invita telespectatorii ca in fiecare duminica seara, incepand cu ora 19.00, pe Antena 2, sa fie alaturi de ei pentru a fi pusi in tema cu noutatile din viata vedetelor, cu secretele acestora. Nu lipsesc nici interviurile inedite si divertismentul de calitate. Emisiunea poate fi vazuta in reluare sambata pe Antena 1, incepand cu 16.30.