Parasutism, calarie sau drumetii, incluse in ofertele operatorilor de turism
Marea, plaja si soarele nu mai sunt de mult singurele ingrediente care
garanteaza turistilor un sejur reusit pe litoral. Mai nou, acestia
incep sa se intereseze de posibilitatile de agrement existente la
destinatia de vacanta, pe care le considera o componenta extrem de
importanta in conceperea unui pachet turistic la mare.
De cealalta parte, operatorii din turism sunt convinsi ca
dezvoltarea bazei de agrement a statiunilor este cheia succesului in turism, intrucat numai asa se va reusi atragerea unui numar mare de turisti si in extrasezon. Cei care vin pe litoral nu mai sunt dispusi sa isi petreaca intregul sejur stand pe plaja. „Pretentiile turistilor cresc cu fiecare an. Romanii au calatorit mult in afara si isi doresc sa gaseasca si in destinatiile interne posibilitatile de agrement existente in alte tari. In turism concurenta este acerba, asa ca lucrurile au inceput sa se miste si la noi. Majoritatea turistilor se intereseaza atunci cand isi cumpara un pachet pentru o destinatie de vacanta si care sunt posibilitatile de agrement. De multe ori acest aspect avand un rol decisiv in luarea unei decizii”, a declarat Claudia Plopeanu, agent de turism.
Specialistii din turism spun ca dezvoltarea bazei de agrement a statiunilor este obligatorie pentru ca turistii care aleg sa vina in statiunile romanesti sa beneficieze de servicii complete. Este adevarat ca, in ultimii ani, s-au facut investitii majore in ceea ce priveste dezvoltarea bazei de agrement din statiuni, dar intotdeauna este loc si de mai bine. In prezent, toate statiunile ofera turistilor posibilitatea practicarii de sporturi nautice, incepand de la plimbari cu hidrobicicletele (9 euro/ora) sau ski-jeturile (150 euro/ora), si ajungand pana la scufundari subacvatice sau plimbari pe mare cu ambarcatiuni de agrement (20-30 euro).
Opt baze de agrement in Mamaia
Spre exemplu, statiunea Mamaia ofera turistilor sai cea mai ampla baza de agrement de pe litoral, aici aflandu-se parcul acvatic Aqua Magic (30 lei pentru adulti si 15 lei pentru copii), dotat cu tobogane acvatice, cu o zona special conceputa pentru copii si cu un perimetru de relaxare destinat adultilor, unde exista jacuzzi, mese de masaj si baruri acvatice. Tot in statiunea Mamaia functioneaza deja vestita Telegondola (8 lei/persoana), din care turistii au posibilitatea sa admire statiunea de sus. Turistii pot opta si pentru o plimbare cu autobuzele supraetajate (5 lei), care le vor permite sa ajunga pana la cele mai importante obiective turistice din Constanta si sa faca turul statiunii. In plus, in aceasta statiune exista opt baze de agrement (patru pe malul lacului Siutghiol si patru pe malul marii). Aici, turisti pot alege dintr-o gama foarte diversificata de activitati: zbor cu parapanta, plimbari cu diferite ambarcatiuni, scufundari, windsurfing si iahting, tractari cu banana gonflabila, plimbari cu scutere acvatice si cu barci cu vele tip Catamaran si Caravelle. Tot aici, turistii au posibilitatea sa practice sporturi cu mingea pe terenurile amenajate in aer liber sau in baloane. La capitolul agrement nu stau rau nici statiunile din sud, turistii de aici avand la dispozitie baby landuri (la Jupiter si Saturn). In plus, in majoritatea statiunilor exista firme care asigura animatia turistilor in diferite cadre si intervale orare. „Turistii nostri au posibilitatea ca, in fiecare dimineata, sa practice aqua gym, aerobic sau jogging. Toate aceste activitati sunt asisate de instructori sportivi de specialitate. La pranz, turistii pot participa la concursuri organizate pe plaja sau la piscina, iar seara organizam programe interactive pe terase si in restaurante (concursuri de dans, karaoke etc.). La toate acestea se adauga programele de divertisment pentru copii sustinute de clovni si serviciul de babysitting”, a declarat Ciprian Iordache, administratorul unui hotel din statiunea Neptun. Posibilitatile de agrement nu se opresc insa aici. Pe intreg litoralul exista terenuri de mini-golf (50 lei/ora) si baze special amenajate pentru pescuitul sportiv. Plimbarile cu ATV-ul (35 euro/ora) pe sosea sau offroad sau paintball-ul (aprox. 30 euro/200 de bile cu vopsea) sunt de asemenea posibilitati de petrecere a timpului, extrem de apreciate de catre turisti.
Zboruri de agrement sau salturi cu parasuta
Turistii care doresc sa simta adrenalina au la dispozitie Aerodromul de la Tuzla (situat in sudul litoralului, intre statiunea Costinesti si Eforie Sud), unde pot sari cu parasuta (579 lei + 100 lei/fimare video) de la o inaltime de 3.000 de metri. Pentru acest lucru trebuie insa sa indeplineasca mai multe conditii printre care: sa aiba peste 16 ani, o greutate de maximum 95 kg si sa ia parte la un scurt antrenament. De adrenalina vor avea parte si turistii care vor alege sa escaladeze timp de patru-cinci ore stancile de la Cheile Dobrogei (35 euro), destinatie aflata la 30 de kilometri de statiunea Mamaia. O alta posibilitate de agrement de pe litoral este Herghelia de la Mangalia, unde au fost facute investitii substantiale in ultimii ani, si care ofera turistilor demonstratii hipice, plimbari cu trasura (80 lei/ora) sau cursuri de echitatie (intre 35 si 50 lei pe ora). In plus, turistii pot calari pe plaja un cal pur sange arab contra sumei de 100 lei/ora sau pot vizita herghelia ca pe un muzeu si ii pot admira pe cei 354 de cai din rasa pur sange arab si pe cei opt ponei.
Epava de la Costinesti
Cine a venit macar o singura data la mare a auzit, cu siguranta, vorbindu-se despre epava de la Costinesti, care ar putea intra intr-un amplu proces de reabilitare, organizatia nonguvernamentala „Anima Mundi” intocmind deja un proiect de „cosmetizare” a navei. ONG-ul s-a aratat interesat sa refaca structura de rezistenta a navei, sa renoveze puntea si sa vopseasca exteriorul. De asemenea, potrivit proiectului, care a fost prezentat autoritatilor locale de la Costinesti, dar si celor navale, pe puntea epavei ar urma sa se monteze trambuline pentru cei care vor dori sa faca sarituri in apa si va fi iluminata de ghirlande de becuri, alimentate de baterii solare. Pe de alta parte, exista voci care spun ca reabilitarea epavei este un proces sortit esecului inca de la inceput, intrucat obiectivul se afla intr-o stare avansata de degradare. In prezent, in fiecare an, mii de turisti inchiriaza ambarcatiuni pentru a merge pana in dreptul epavei navei Evanghelia, care a esuat la sfarsitul anilor ’60 din cauza conditiilor meteorologice nevaforabile si a vizibilitatii reduse. Evanghelia a fost o nava comerciala greceasca care a apartinut vestitului om de afaceri Aristotel Onassis. Pentru ca recuperarea navei presupunea costuri mult prea mari, ea a fost abandonata, intrand ulterior in patrimoniul statului roman si devenind simbolul Costinestiului.
Croaziera in Delta Dunarii sau vizita la pescarii dobrogeni
Tot la capitolul posibilitati de agrement mentionam produsele mai multor agentii de turism de pe litoral care le vand turistilor, prin receptia hotelurilor, pachete complexe de excursii de o zi cu tematici dintre cele mai diferite: de seara sau de noapte, excursii pe apa, in aer sau cu tematica traditionala. Astfel, turistii au posibilitatea sa aleaga dintr-o gama de peste 20 de produse turistice de o zi: croaziera in Delta Dunarii, cu pranz traditional (de la 43 euro), turul litoralului Marii Negre pe bicicleta (de la 40 euro), descoperiti pestera unde a trait Sf. Andrei (de la 15 euro), cina traditionala cu spectacol folcloric (de la 32 euro), o noapte la opera sau balet (de la 15 euro), degustari de vinuri pe insula Ovidiu (de la 35 euro), vanatoare de comori in Constanta (de la 30 euro), degustari de vinuri la Podgoria Murfatlar (de la 35 euro), descoperiti litoralul bulgaresc (de la 35 euro), vizita la pescarii dobrogeni (de la 40 euro), Constanta City Tour (de la 5 euro), tur de vis al orasului Constanta cu un Hummer (de la 45 euro), zboruri de agrement (de la 71 euro), scufundari de agrement (de la 40 euro), ecotur - descopera natura (de la 25 euro), calarie (de la 20 euro) sau salturi cu parasuta (de la 290 euro). Toate programele includ transport cu autocarul dus-intors si asistenta turistica.
De exemplu, excursia in Delta Dunarii consta intr-un drum cu autocarul din Mamaia pana la Tulcea, de unde turistii sunt imbarcati pe un vaporas pentru o croaziera de sase ore si care are ca punct de intoarcere lacul Nebunul, aflat intr-un perimetru izolat, unde coloniile de pelicani si cormoranii se afla in mediul lor natural.
In plus, turistii au posibilitatea sa serveasca un pranz traditional cu preparate pe baza de peste la bordul vaporasului. In cazul scufundarilor, locul difera in functie de conditiile meteorologice, iar turistul primeste echipamentul si ii sunt prezentate regulile de baza pentru a putea respira sub apa. Abia dupa aceea el poate porni, insotit de un instructor, intr-o aventura subacvatica care dureaza jumatate de ora.
O noapte in club costa intre 100 lei si 3.000 euro
Daca vorbim despre distractie, nu ii putem uita pe impatimitii vietii de noapte. Pentru ei exista cateva zeci de cluburi, cele mai multe localizate in statiunea Mamaia, care sunt deschise in fiecare sfarsit de saptamana, oferind turistilor reprezentatii ale unor DJ cunoscuti la nivel intrenational. Bamboo, Mondy’s, Mania, Gossip, Ibiza, The Office sau Cristal sunt doar cateva dintre cluburile cautate, in special, de turistii bucuresteni care vin la mare in weekenduri cu gandul la distractie. Intrarea intr-un club variaza intre 20 si 80 de lei, la care se adauga consumatia. In cazul in care isi doresc confort si vor sa rezerve o masa intr-un astfel de club, turistii trebuie sa fie dispusi sa plateasca pana la 3.000 de euro (consumatie inclusa).
- Pretentiile turistilor cresc cu fiecare an. Romanii au calatorit mult in afara si isi doresc sa gaseasca si in destinatiile interne posibilitatile de agrement existente in alte tari. In turism concurenta este acerba, asa ca lucrurile au inceput sa se miste si la noi. Majoritatea turistilor se intereseaza atunci cand isi cumpara un pachet pentru o destinatie de vacanta si care sunt posibilitatile de agrement. De multe ori acest aspect avand un rol decisiv in luarea unei decizii.